Sondaj: Biden, favorit să câştige scrutinul prezidenţial din SUA în faţa lui Trump

Data publicării:
joe biden candidat democrat alegeri sua
Joseph Biden. Foto: Joe Raedle/Getty Images

Fostul vicepreşedinte american Joseph Biden rămâne favorit pentru a reprezenta Partidul Democrat în scrutinul prezidenţial din SUA şi, conform unui sondaj de opinie efectuat de Universitatea Quinnipiac, îl poate învinge pe preşedintele Donald Trump, un politician republican, potrivit Mediafax.

În cursa pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din 2020, Joe Biden este creditat cu 29%, fiind urmat de senatorul Bernie Sanders (17%), de senatoarea Elizabeth Warren (15%) şi de primarul din South Bend, Pete Buttigieg (9%). Magnatul Michael Bloomberg, fost primar al oraşului New York, are o susţinere de 5%, de omul de afaceri Andrew Yang 4%, iar senatoarea Amy Klobuchar 3%.

La nivel general, 51% dintre alegători ar vota cu democratul Joe Biden pentru funcţia de preşedinte al SUA, iar 42% îl preferă pe Donald Trump. În cazul în care Bernie Sanders ar fi candidatul Partidului Democrat la preşedinţie, acesta ar obţine tot 51% în faţa lui Donald Trump (43%). Elizabeth Warren este creditată cu 50% în faţa lui Donald Trump (43%), iar Michael Bloomberg ar obţine 48% în faţa lui Donald Trump (42%). Dacă Pete Buttigieg ar fi candidatul Partidului Democrat, ar obţine 48% în faţa lui Donald Trump (43%), iar Amy Klobuchar ar primi 47%, comparativ cu Donald Trump, 43%.

Rezultatele sondajului efectuat de Universitatea Quinnipiac au fost publicate marţi.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri