Live

Supărat că nu a fost lăsat să-l vadă pe Papa Francisc, un turist american a spart două statui vechi de 2.000 de ani la Vatican

Data publicării:
Un turist a spart două statui antice de la Vatican. Foto: Profimedia

Un turist a spart două busturi romane antice de la Vatican. Incidentul a avut loc în muzeul Vaticanului, care conține aproximativ 1.000 de statui, relatează CNN.

Turistul, despre care presa italiană spune că e american, a lovit o statuie cu pumnul și a doborât-o, iar pe a doua a dărâmat-o în timp ce încerca să fugă.

Bărbatul era supărat pentru că a cerut să-l vadă pe Papa Francisc, dar i s-a spus că acest lucru nu este posibil. În acel moment, a trântit un bust roman de pământ. În timp ce încerca să fugă, urmărit de agenții de securitate, a mai doborât o statuie, a relatat cotidianul Il Messaggero.

Cele două opere de artă au fost duse la atelierul de restaurare al muzeului. Potrivit ziarului La Repubblica, una dintre statui are nasul spart.

Bărbatul care a spart statuile a fost prins de poliția Vaticanului și predat autorităților italiene.

Nu este pentru prima dată, anul acesta, când opere de artă sunt vandalizate la Roma. În iulie, o turistă canadiană a fost prinsă în timp ce își scrijelea numele numele pe Coloseum, iar un turist saudit a intrat cu mașina pe Treptele spaniole.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un sediu PSD din Ploiești a fost vandalizat: mesaje obscene scrise pe geamuri. Un suspect a fost identificat, alți doi sunt bănuiți

Un eveniment organizat de catolicii LGBT a fost inclus în Calendarul Anului Sfânt al Vaticanului

Papa Francisc l-a primit pe Viktor Orban la Vatican. Cei doi au discutat despre „promovarea păcii” în Ucraina

„Abuzul spiritual” ar putea fi clasificat drept crimă de Vatican

Partenerii noștri