Live

Washington DC ar putea deveni al 51-lea stat american. Camera Reprezentanţilor a votat în premieră un proiect de lege

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Camera Reprezentanţilor a aprobat vineri un proiect de lege prin care să transforme capitala federală Washington DC într-un stat. Este o premieră istorică salutată de democraţi, dar care nu are şanse să treacă de Senatul controlat de republicani, relatează Agerpres.

A face din Washington un stat înseamnă „să ne arătăm respectul pentru democraţie”, a afirmat preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

„Timp de mai bine de două secole, oamenii din Washington au fost lipsiţi de drepturile lor depline de a participa la democraţia noastră”, deşi au plătit impozite şi au îndeplinit serviciul militar, a spus ea.

Aprobat cu 232 de voturi pentru şi 180 împotrivă, doar cu sprijinul democraţilor, este pentru prima dată în istoria americană când un astfel de text a fost adoptat de una din camerele Congresului şi prima dată după 1993 când s-a organizat un vot asupra statutului Washingtonului.

Acest proiect de lege va fi cel mai probabil respins în Senat, unde republicanii, care deţin majoritatea, se opun. Chiar şi în cazul în care ar putea trece de Senat, preşedintele Donald Trump, care consideră că republicanii nu sunt atât de „proşti” încât să îl adopte, se va opune cu siguranţă.

Miza transformării Washington DC în stat

Donald Trump face aluzie în evaluarea sa la miza politică crucială a acestui proiect de lege: planificând alocarea a doi senatori şi a unui reprezentant pentru acest nou stat, dinamica puterii în Congres s-ar putea schimba în favoarea democraţilor.

Când SUA au fost create în secolul al XVIII-lea, părinţii fondatori au dorit să stabilească sediul guvernului federal în afara primelor 13 state pentru a evita conflictele. Prin urmare, Constituţia americană prevedea crearea unui "district" în 1790, alocat direct puterii centrale. Din cauza acestui statut unic, locuitorii Washington DC (Districtul Columbia) nu au aleşi care votează în Congres.

„Districtul plăteşte mai multe taxe pe persoană decât oricare alt stat din SUA”, a evidenţiat Eleanor Holmes Norton. Populaţia sa este mai mare decât cea a statelor Vermont şi Wyoming, comparabilă cu jumătate de duzină de state mici.

Este de fapt „cu adevărat o încercare de a obţine doi senatori democraţi”, a acuzat o aleasă republicană, Jody Hice, în timpul dezbaterilor din Camera Reprezentanţilor.

Hice a subliniat că oraşul găzduieşte sediul puterii federale, iar districtul a primit acest statut diferit tocmai pentru a nu fi influenţat de un alt stat, a amintit Hice. Democraţii au contra-argumentat că în Constituţie nu este stabilită dimensiune minimă pe care ar trebui să o aibă un teritoriu federal.

Capitala federală este un oraş de stânga, unde peste 90% din cetăţeni au vot cu democraţii la ultimele alegeri prezidenţiale. Alegătorii săi ar putea să încline balanţa majorităţii, mai ales în Senat.

„Ei spun că (oraşul) este prea negru, prea democrat”, a acuzat vineri Nancy Pelosi, referindu-se la obiecţiile ridicate de republicani. Aproximativ 45% din locuitorii Washingtonului sunt negri. Acest proiect de lege este prezentat sub numele de Washington Douglass Commonwealth, cu referire la primul preşedinte american George Washington şi la celebrul aboliţionist negru Frederick Douglass.

„DC ar trebui să fie un stat”, a susţinut pe Twitter Joe Biden, candidatul democrat la Casa Albă.

Un amendament constituţional din 1977 intenţiona să ofere locuitorilor Districtului Columbia aleşi în Congres. În pofida adoptării sale, acest amendament nu a fost ratificat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA, în pericol de „shutdown”, după ce zeci de congresmeni republicani au respins planul bugetar propus de Trump

Scenariul prin care Donald Trump ar putea prelua puterea în SUA chiar dacă nu va câștiga alegerile prezidențiale (Politico)

Statele Unite riscă să intre în „shutdown”, după ce Congresul a respins prelungirea bugetului federal

De ce continuă SUA să urmărească mirajul unui acord Israel-Hamas. Istoria ne arată un eșec repetat, dar America nu poate renunța

Partenerii noștri