Video Un fost cazino care i-a aparținut lui Donald Trump, demolat prin implozie. Hotelurile din jur au vândut bilete cu locuri bune de privit
Un fost complex compus dintr-un cazino și un hotel, care i-a aparținut lui Donald Trump, a fost demolat prin implozie miercuri, în orașul Atlantic City, din statul New Jersey. Curioșii au putut cumpăra bilete la hotelurile din jur, pentru a putea urmări spectacolul dintr-un loc mai bun.
The Trump Plaza Hotel and Casino a fost deschis în 1984 și a constituit la un moment dat una din principalele piese din imperiul imobliar al fostului președinte, scrie CNN. Complexul situat pe malul oceanului, care nu mai funcționează din 2004, a fost demolat prin implozie controlată miercuri. Evenimentul a avut loc la nici o lună după ce Donald Trump a părăsit Casa Albă.
Aproximativ 3.000 de batoane de dinamită au fost amplasate în interiorul clădirii de 34 de etaje. Imobilul s-a prăbușit în câteva secunde, iar operațiunea a decurs fără incidente, deși locul este înconjurat de alte clădiri.
De altfel, hotelurile din jur au vândut locuri pachete turistice pentru cei dispuși să dea câteva sute de dolari pentru a urmări implozia dintr-un loc cu vedere bună.
Potrivit New York Times, Jennifer Owen, o americană de 50 de ani, a plătit 575 de dolari pentru un mic dejun VIP într-un pavilion din apropiere, cu vedere directă la spectacol.
Actualul deținător, miliardarul Carl Icahn, nu a dezvăluit ce va construi pe locul rămas liber.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News