Live

Scrisorile ciudate trimise de suspectul principal al exploziei din Nashville: „Cunoaşterea pe care am dobândit-o este nemărginită”

Data actualizării: Data publicării:
Locul exploziei din Nashville, care a avut loc în ziua de Crăciun. Foto: GettyImages

Cu câteva zile înainte ca Anthony Warner să se arunce în aer într-o autorulotă în centrul oraşului Nashville, el a trimis o serie de colete către cunoscuţi ai săi pe teritoriul american, au anunţat sâmbătă oficiali ai Biroului Federal de Investigaţii (FBI).

Anthony Quinn Warner, 63 de ani, este acuzat că a declanşat în dimineaţa zilei de Crăciun o explozie ce a rănit trei persoane şi a avariat grav zeci de clădiri, multe dintre ele istorice, transmite Agerpres.

Anchetatorii continuă să lucreze pentru a determina motivul lui şi au admis că s-ar putea să nu reuşească să facă acest lucru în condiţiile în care bărbatul a murit în explozie.

Unul dintre coletele trimise de acesta a apărut de Anul Nou, fiind ştampilat la poştă cu două zile înainte de explozie, conţinând cel puţin nouă pagini dactilografiate şi două stickuri USB Samsung, dar fără a conţine adresa expeditorului, informează postul WTVF.

„Cunoaşterea pe care am dobândit-o este nemărginită”, se arată în scrisoarea ce ar fi fost scrisă de Warner. „Acum, eu înţeleg totul, vreau să zic totul începând cu cine/ce suntem noi cu adevărat, până la cum este cu adevărat universul ştiut”, continuă scrisoarea.

Alte scrisori conţin teorii ale conspiraţiei cu privire la aselenizare, la atacurile teroriste din 11 septembrie şi la atacuri ale extratereştrilor asupra planetei care au început în septembrie 2011, dar care au fost muşamalizate de mass-media, mai dezvăluie WTVF, care a văzut scrisorile, dar nu le-a publicat.

Warner a scris de asemenea despre „reptilieni şi oamenii-şopârlă care în opinia sa controlează pământul şi care au un DNA modificat”, potrivit postului de televiziune. „Ei pun un comutator în creierul uman pentru a putea să umble printre oameni şi să pară umani”, ar mai fi scris Warner.

FBI a declarat pentru WTVF că a fost informat că Warner „a trimis materiale în care îşi expune punctele de vedere către câţiva cunoscuţi din ţară” şi le-a cerut tuturor celor care vor primi un astfel de colet să contacteze biroul federal prin 800-CALL-FBI.

Analiza ADN a resturilor umane găsite la locul exploziei a permis identificarea lui Anthony Warner. Poliţia a considerat că a fost vorba despre un „act intenţionat”, iar anchetatorii continuă să caute motivul care l-a împins la acest gest.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puţin şase morţi în urma tornadelor care au devastat statul Tennessee

Un congresman din Nashville este mândru de poza de familie cu arme de asalt, dar a șters-o de pe Facebook după atacul de la școală

VIDEO. Momentul în care polițiștii o ucid pe autoarea masacrului de la școala din Nashville, Tennessee

Biden, după atacul de la școala din Nashville: „Trebuie să facem mai mult pentru a nu ne transforma şcolile în închisori”

Partenerii noștri