Rudy Giuliani a vorbit cu Donald Trump despre o amnistie preventivă, înainte ca președintele să plece de la Casa Albă (Surse NYT)
Rudy Giuliani, principalul avocat al lui Donald Trump, a vorbit cu acesta despre o amnistie preventivă, înainte ca președintele în exercițiu să plece de la Casa Albă, scrie New York Times, citând două surse care ar fi aflat despre această discuție. Giuliani este cel mai vocal avocat lui Trump, care în timpul campaniei s-a ocupat de denigrarea rivalilor politici ai președintelui, iar după alegeri a depus eforturi pentru a submina rezultatul scrutinului.
Este neclar cine a deschis discuția, scrie NYT, adăugând că sursele au indicat că subiectul amnistiei lui Giuliani a mai fost abordat și înainte. Donald Trump nu a spus ce va face, a declarat una din surse.
Nici acuzațiile care i s-ar putea aduce lui Rudy Giuliani nu sunt clare. El a fost investigat astă-vară de procurorii federali în legătură cu afacerile lui în Ucraina și cu rolul său în revocarea ambasadorului american de la Kiev, scandal care stat la baza declanșării proceduri de impeachment împotriva președintelui Trump.
Rudy Giuliani nu a răspuns la solicitările New York Times, iar purtătoarea sa de cuvânt Christianne Allen, a spus că acesta „nu poate comenta discuțiilepe care le-a avut cu clientul său”.
Cazuri celebre de amnistie prezidențială în SUA
Deși foarte neobișnuită, această procedură a amnistiei preventive a mai fost folosită. Președintele George Washington i-a amnistiat pe complotiștii din timpul Insurecției Whisky-ului (Whiskey Rebellion), protejându-i împotriva acuzațiilor de trădare.
Cel mai faimos exemplu de amnistie - președintele Gerald Ford l-a amnistiat pe Richard Nixon (subiectul celebrului scandal Watergate, care a dus la demisia sa) pentru toate acțiunile sale ca președinte.
Președintele Jimmy Carter a amnistiat mii de americani care s-au sustras ilegal recrutării pentru războiul din Vietnam.
În urmă cu o săptămână, președintele Donald Trump l-a grațiat pe Michael Flynn, fostul său consilier pe probleme de securitate națională, punând astfel capăt unui scandal judiciar care durează de trei ani.
Editor : Bogdan Păcurar
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News