Live

Moderna a început studiile vaccinului COVID-19 pe mii de copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 11 ani

Data publicării:
Moderna a început studiile vaccinului COVID-19 pe mii de copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 11 ani. Foto: Profimedia

Compania americană Moderna a început studiile vaccinului COVID-19 pe mii de copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 11 ani, potrivit Mediafax.

Conform unui comunicat al companiei, citat de Le Figaro, studiul clinic implică un total planificat de 6.750 de copii din Statele Unite şi Canada.

Vaccinul Moderna este autorizat în prezent pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, în America de Nord, Uniunea Europeană şi alte câteva ţări, inclusiv Israel şi Singapore.

Acest studiu, pentru care au început să fie injectate primele doze, va face posibilă studierea „siguranţei, toleranţei, producerea de efecte adverse şi eficacitatea vaccinului”, a declarat compania.

În primul rând, vor fi studiate două concentraţii diferite pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 11 ani şi trei concentraţii (inclusiv una chiar mai mică) pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi mai puţin de 2 ani. Odată determinată cea mai bună doză, altor copii li se va administra un placebo, care va compara grupul vaccinat cu cel nevaccinat. Copiii vor fi urmăriţi timp de 12 luni după a doua injecţie.

Începând cu luna decembrie, sunt în desfăşurare alte studii privind vaccinul Moderna la adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani. Acest proces are aproximativ 3.000 de participanţi.

Vaccinul Moderna se bazează pe o tehnologie recentă, ARN messenger.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vlad Voiculescu îl dă în judecată pe Mircea Geoană

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Ce vaccinuri sunt compensate şi care sunt condițiile pentru a beneficia de ele. Anunțul CNAS

Boris Johnson: Marea Britanie a luat în calcul invadarea Olandei în 2021, pentru a confisca o rezervă uriașă de vaccinuri Covid

Partenerii noștri