Lecţie despre protest: "Protestul este piatra de temelie a democraţiei. Înainte de a avea dreptul la vot, aveam dreptul de a protesta"
Protestele apar atunci când o societate şi-a epuizat toate celelalte opţiuni democratice, spune un jurmalist al cunoscutului cotidian The Washington Post. Sunt un mijloc prin care oamenii îşi spun părerea şi le cer socoateală celor pe care i-au ales în funcţii publice, adaugă acesta.
Violențe la Paris. Protestatari ieșiți în stradă împotriva unei gale pro-Israel s-au bătut cu forțele de ordine
Noi proteste ale pensionarilor vor avea loc astăzi la Palatul Victoria
Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale cu apă de localnici
Angajații din administrație și cultură au ieșit în stradă, nemulțumiți de creșterea salariului minim
Cine sunt iranienii fericiți că Raisi a murit
Cine sunt rușii care continuă lupta lui Navalnîi
Georgia a adoptat legea „agenților străini” inspirată din Rusia
Stare de asediu în Istanbul, unde sunt proteste violente
Bruxelles e sub asediu
Wesley Lowery, jurnalist The Washington Post: Protestul reprezintă una dintre pietrele de temelie ale democraţiei. Înainte de a avea dreptul la vot, aveam dreptul de a protesta. Protestul este un mijloc de a reclama guvernul, e un mijloc de a forma o comunitate, de a avea o voce care, de una singură ar putea fi neputincioasă. Dar, coraborată cu alte voci, devine puternică. E un mijloc de amplificare a unui mesaj şi, totodată, de rezistenţă fizică. Cu o voce puternică ai capacitatea să ceri socoteală autorităţilor. Protestele servesc mai multor scopuri. De multe ori privim aceste proteste, chiar şi noi, în presă, cu un oarecare dispreţ. Ce vor oamenii ăştia? Ce au de câştigat? Care e rostul? Ce cer de fapt? De ce n-au mers la vot? Şi cred că aşa ratăm de fapt semnificaţia protestului şi a motivelor care-i determină pe oameni să iasă în stradă. Oamenii protestează când simt că au epuizat toate celelalte opţiuni democratice. Sunt oameni care nu sunt de acord cu aşa ceva, oameni fericiţi cu viaţa pe care o duc şi care nu sunt deloc încântaţi că traficul este blocat sau că se scandează împotriva forţelor de ordine. Aceşti oameni îşi doresc pe cineva care să le promită că va rezolva situaţia, că lucrurile vor fi ca înainte. Dar acestea sunt promisiuni false. Pentru că înainte situaţia nu era mai bună, cel mult nu-i acordam suficientă atenţie. Nemulţumiri au fost mereu, mereu au existat oameni în nevoie, mereu au avut loc proteste.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News