Live

După îndelungata sa idilă cu Fox, Donald Trump cochetează cu un canal mai tânăr

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

„Fox nu mai este ceea ce era”, s-a indignat recent Donald Trump, într-un comentariu care viza canalul său favorit mult timp şi care l-a servit, comentează duminică AFP, preluată de Agerpres.

După ani de bună înţelegere, preşedintele american pare să se dezică de canalul respectiv, locul acestuia în preferinţele sale părând a fi luat de un canal mai tânăr şi mai de dreapta: One America News Network (OANN).

Acest mic canal a fost lansat în 2013 de un milionar din sectorul tehnologic, Robert Herring, care căuta să ofere o opţiune mai conservatoare printre marile companii mediatice.

De atunci, OANN a reuşit să-şi atragă opiniile favorabile ale lui Donald Trump, care l-a elogiat şi săptămâna trecută, criticând în acelaşi timp într-un mesaj pe Twitter Fox şi CNN. „A privi informaţiile false de pe CNN este în cele din urmă mai bine decât a privi Shepard Smith, emisiunea cu cele mai scăzute audienţe de la @Fox News. De altfel, cât mai curând posibil, eu pun @ OANN”, a scris el pe contul său cu 63 de milioane de abonaţi, în legătură cu unul dintre prezentatorii vedetă ai canalului.

Gesturi de curtoazie între Donald Trump și OANN

Din martie, Trump a retransmis prin Twitter articole din OANN şi a semnalat că apreciază canalul mai mult de zece ori.

Spre marea satisfacţie a fondatorului său, el a scris el într-un mesaj Twitter ataşat de profilul lui Robert Herring din aceeaşi reţea socială: „Canalul preferat al preşedintelui!”

Iar când Fox a întrerupt difuzarea unui miting de campanie al lui Donald Trump, săptămâna trecută, patronul OANN a transmis într-un mesaj pe Twitter: „Noi nu-l vom întrerupe niciodată!”

Relaţia lor datează mai de mult. Din 2015, Trump fusese intervievat de fosta colistieră a lui John McCain pentru alegerile prezidenţiale, Sarah Palin, care coprezenta una dintre emisiuni, „On Point”.

Apoi, la prima sa conferinţă de presă ca preşedinte, în ianuarie 2017, el a oferit un şir de interviuri canalului OANN, ales apoi printre media cele mai nominalizate, de zeci de ori, în cursul conferinţelor de presă cotidiene ale purtătorilor săi de cuvânt din timpul primelor sale 100 de zile de când se afla la putere.

Şi în cursul conferinţei de presă după un summit istoric cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, Donald Trump salutase oficial activitatea acestui canal, dând cuvântul corespondentei sale la Casa Albă, Emerald Robinson.

„Mulţumesc pentru modul amabil în care ne trataţi. Îl apreciem”, declarase el. „Într-adevăr, este foarte bine. Este foarte bine ceea ce faceţi”, afirmase Trump.

OANN relatează teorii ale conspiraței

Cu sediul la San Diego, în California, OANN nu se supune măsurilor de audienţă tradiţionale care se aplică în domeniu.

Dacă el se defineşte ca un canal de „informaţii pure, fără opinie”, orientarea sa pro-Trump este evidentă, afirmaseră în 2017 în Washington Post mai mulţi angajaţi şi ex-colaboratori.

Acuzat că relatează teorii ale conspiraţiei, OANN are de asemenea „tendinţa să dea un ton antimusulman, antiimgraţie şi antiavort reportajelor sale”, estimează Media Matters, un observator al presei de stânga.

De ce l-a enervat Fow News pe Donald Trump

În pofida criticilor sale, Donald Trump nu s-a detaşat încă total de Fox, căruia îi urmăreşte fidel emisiunea de dimineaţă „Fox & Friends”, la care participă destul de des prin telefon sau interviuri improvizate în faţa Casei Albe. Anumite legături sunt solide: una dintre vedetele Fox, Sean Hannity, făcuse chiar campanie pentru Donald Trump în 2016.

Dar odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale, Donald Trump s-a declarat agasat public de întâlnirile televizate cu alegători organizate de Fox pentru mai mulţi candidaţi democraţi care speră să-l înfrângă în noiembrie 2020. „Este dificil de crezut că @FoxNews îşi strică timpul de antenă” pentru Pete Buttigieg, tânărul primar al South Bend, în Indiana, al cincilea în sondaje pentru alegerile primare democrate, transmisese el pe Twitter în luna mai. „Fox merge din ce în ce mai mult înspre partea perdantă (rea), acoperindu-i pe democraţi”.

Sondajele efectuate de Fox News pentru alegerile prezidenţiale au de asemenea darul de a-l enerva. Republicanul şi-a văzut rata de popularitate scăzând la 43% la jumătatea lunii august, acelaşi sondaj dându-l perdant în eventualele dueluri cu principalii candidaţi democraţi. La sfârşitul lunii iulie, el exclamase: sondajele Fox „m-au tratat întotdeauna foarte rău!”

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Moscova susține că „mai multe țări” vor să găzduiască o întâlnire Trump-Putin

Trump a sugerat că vrea să cumpere Groenlanda. ”Proprietatea şi controlul insulei de către SUA, o necesitate absolută”

Trump răspunde acuzațiilor că este subminat de Musk: „Sunt în siguranță, nu poate fi președinte”

Succesul ciudat al Coreei de Nord. După apropierea Rusiei și a Chinei de Phenian, ar putea urma SUA

Partenerii noștri