Live

Donald Trump a acuzat Fox News, televiziunea preferată, de „fake news”

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Se întâmplă ceva ciudat” la Fox News, a acuzat Donald Trump, după ce televiziunea lui Rupert Murdoch a dat publicității un sondaj în care acesta se află în spatele lui Joe Biden la alegerile prezidențiale. „Fake news”, a adăugat președintele american. El este cunoscut pentru aceste acuzații la adresa ziarelor și televiziunilor care prezintă informații ce nu îi convin.

Donald Trump a descris Fox News ca fiind „fake news”, într-o rară ieșire publică la adresa televiziunii lui Rupert Murdoch, transmite The Independent.

Liderul de la Casa Albă a scris un mesaj dur pe Twitter, după ce televiziunea americană – despre care a spus de nenumărate ori că este preferata lui – a publicat un sondaj în care este cotat cu zece procente în spatele lui Joe Biden, posibil candidat din partea democraților la alegerile prezidențiale din 2020.

Potrivit sondajului, americanii l-au indicat ca favorit pe fostul vicepreședinte american, dacă alegerile ar avea loc acum.

De altfel, în fața lui Trump au fost indicați de alegători și Bernie Sanders, Elizabeth Warren, Kamala Harris și Pete Buttigieg.

Președintele american s-a arătat deranjat de această informație, într-un tweet.

„Sondajele de la Fox News întotdeauna nu sunt bune pentru mine. Erau și împotriva coruptei Hillary. Se întâmplă ceva ciudat la Fox. Sondajele noastre arată că suntem primii în toate cele 17 swing states (state cu o populaţie însemnată şi care oscilează între republicani şi democraţi, n.red.) Să se ia în considerare că nu am stat 30 de ore cu ABC News, ci o perioadă scurtă de timp. Mai mult fake news”, a scris Trump pe Twitter.

Potrivit ABC News, informația privind sondajele din cele 17 „swing states” este discutabilă. Mai mult, președintele american este considerat ca având rezultate sub așteptări și în state majoritar republicane.

Donald Trump este cunoscut pentru atacurile la adresa presei, existând exemple numeroase în care CNN, ABC ori The New York Times au fost acuzate de „fake news” după ce transmiteau informații care nu erau pe placul președintelui american.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Moscova susține că „mai multe țări” vor să găzduiască o întâlnire Trump-Putin

Trump a sugerat că vrea să cumpere Groenlanda. ”Proprietatea şi controlul insulei de către SUA, o necesitate absolută”

Trump răspunde acuzațiilor că este subminat de Musk: „Sunt în siguranță, nu poate fi președinte”

Succesul ciudat al Coreei de Nord. După apropierea Rusiei și a Chinei de Phenian, ar putea urma SUA

Partenerii noștri