Cursa vaccinurilor. SUA primește 120 de milioane de doze Pfizer cu două luni mai devreme. Europa, nemulțumită de reducerea livrărilor
Pfizer va putea furniza SUA dozele de vaccin contractate mult mai repede decât se anticipase anterior, a declarat marți Albert Bourla, CEO-ul Pfizer. Acesta a precizat că vor putea fi livrate mai multe doze de vaccin, după ce autoritățile din SUA au aprobat folosirea a șase doze dintr-un flacon, în loc de cinci, scriu Forbes și Business Insider. Între timp, Europa se confruntă cu o reducere a livrărilor, care a dus la tensiuni între Pfizer/BioNTech și țările membre.
Pfizer va putea furniza SUA cele 200 de milioane de doze contractate anul trecut de administrația Trump- suficient pentru a imuniza 100 de milioane de oameni - cu două luni mai devreme decât se aștepta anterior, a declarat Bourla la un forum organizat de Bloomberg.
Anul trecut, Statele Unite au contractat inițial 100 de milioane de doze, iar în luna decembrie au semnat un contract aditional cu Pfizer/BioNTech pentru o cantitate suplimentară de 100 de milioane de doze.
CEO-ul Pfizer a anunțat că compania, împreună cu partenerul BioNTech, vor putea livra acum 120 de milioane de doze în primul trimestru, cu 20 de milioane mai mult decât era de așteptat și cu două luni mai repede. Contractul prevedea livrarea unei cantități de 70 de milioane de doze până în luna iunie, și alte 30 de milioane până la finalul lunii iulie.
O modificare a etichetei vaccinului, care a fost aprobată de autoritățile din SUA și de autoritatea de reglementare a medicamentelor din Europa, permite companiei să își mărească cantitatea de vaccin cu 20%. Există totuși îngrijorări în legătură cu achiziția seringilor speciale care pot extrage a șasea doză.
De obicei, producătorii de vaccinuri supraumplu flacoanele pentru a se asigura că medicii au suficient material pentru a lucra și sunt necesare seringi speciale pentru a utiliza dozele suplimentare ale Pfizer.
Cel mai mare producător de seringi din lume, Becton Dickinson și Co, a declarat pentru Reuters că efortul de a extrage mai multe doze din fiecare fiolă determină o cerere pentru aceste seringi, care depășește oferta.
Europa se confruntă cu probleme de livrare
Decizia luată de Pfizer și BioNTech de a reduce numărul de flacoane de vaccin pentru țările europene i-a obligat pe oficialii din domeniul sănătății să încetinească planurile de vaccinare.
Contractele Pfizer și BioNTech cu guvernele sunt pentru un număr stabilit de doze, iar companiile au răspuns la recomandările Autorității Europene a Medicamentului de a fi folosite șase doze în loc de cinci prin reducerea numărului de flacoane pe care le livrează.
Oficialii din domeniul sănătății din toată Europa au avertizat că acest proces este dificil și că schimbarea volumelor de livrare i-a lăsat în imposibilitatea de a completa programele de vaccinare. De asemenea, sunt probleme în livrarea vaccinului cauzate de reconficurarea fabricii din Belgia, astfel încât să poată fi produs mai mult vaccin, iar cele două probleme au tensionat relația dintre companie și țările UE.
„Intenţionăm să facem companiile farmaceutice să-şi respecte contractele pe care le-au semnat, folosind mijloace legale aflate la dispoziţia noastră”, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel.
Citește și Pfizer a redus livrările de vaccin către mai multe țări din Europa. România, lovită și ea
Italia a anunțat deja că vrea să dea în judecată Pfizer din cauza întârzierilor în livrările de doze din vaccinul său anti-COVID.
Uniunea Europeană are probleme și cu livrările AstraZeneca, deși vaccinul nu a fost încă aprobat în UE. Mai multe state membre ale Uniunii Europene iau în calcul acționarea în justiție a companiei AstraZeneca pentru încălcarea contractelor de furnizare a vaccinului împotriva coronavirus, dacă producătorul nu va respecta programul de livrare stabilit inițial.
AstraZeneca a anunțat vineri Uniunea Europeană că va reduce cu 60% livrările de vaccin anti-Covid din primul trimestru al anului din cauza unor probleme de producție.
AstraZeneca se angajase să trimite în jur de 80 de milioane de doze spre cele 27 de țări ale Uniunii Europene până la finalul lunii martie, conform unui oficial european citat de agenție. 31 de milioane dintre acestea, însă, nu vor mai ajunge pe continent din cauza unor probleme de producție întâmpinate la fabrica din Belgia care produce serul.
Până acum, Comisia Europeană a comandat un număr de 600 de milioane de doze din vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, adică un număr suficient pentru a vaccina două treimi din populaţia blocului comunitar pe baza unui regim de două doze.
Deşi UE a semnat acorduri de furnizare cu mai multe companii care urmează să îi furnizeze aproape două miliarde de doze, doar vaccinurile Pfizer-BioNTech şi Moderna au fost aprobate până acum de Autoritatea europeană de reglementare din domeniul medicamentelor.
Câte persoane au fost vaccinate în lume
Până acum, potrivit statisticilor, au fost imunizați aproape 70 de milioane de oameni din întreaga lume. Cele mai multe persoane vaccinate sunt în SUA - 23 de milioane, urmate de China cu 13,5 milioane, de Marea Britanie cu 6,6 milioane și Israel cu 4 milioane.
În țările UE au fost vaccinate 9,4 milioane de persoane, cele mai multe în Germania, aproape 2 milioane, Italia 1,4 milioane și Spania 1,2 milioane. Franța a imunizat 1 milion, Polania 770.000 și România 550.000.
Editor : Robert Kiss
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News