CTP: Mulți dintre românii plecați în SUA sunt trumpiști, de un conservatorism feroce, vor arme de foc
Statele Unite au o problemă teribilă cu armele de foc, care nu are cum să se rezolve, pentru că acolo mentalitatea de a deține arme este mult prea adânc înrădăcinată și e prezentă inclusiv la românii plecați în SUA, care în mare parte devin susținători ai fostului președinte Donald Trump și ai unui conservatorism „feroce”, spune Cristian Tudor Popescu.
„Atâta vreme cât ai un om care a fost președintele Statelor Unite vreme de 4 ani - și ar putea să fie din nou - și ăsta, în condițiile în care mor copiii împușcați, vine să spună să se dea arme mai multe populației, păi, asta e soluția?”, se întreabă indignat CTP.
Mai mult, gazetarul spune că primește mesaje pe Facebook în legătură cu acest subiect și de la români care trăiesc în Statele Unite.
„Ce constat: mulți dintre cei plecați, români plecați în Statele Unite, mai recent sau cu mai multă vreme în urmă, sunt de-un conservatorism și de-un rednecks-ism - de la „ceafă roșie”, adică republicani feroce, care să consideră descendenți direct din Tea Party, din aruncarea ceaiului în mare, atunci când s-a declanșat Războiul de Independență al Statelor Unite - români de aici, de la Românica, se duc acolo. Domnule, discuți cu ei, toți sunt trumpiști - sau foarte mulți - și apărători ai valorilor ăstora conservatoare, de dreapta, republicane. Ăștia ce spun? Domnu' Popescu, 'mneata nu-ți dai seama, domnule, știi de ce e nevoie de arme, să fie arme la oameni, în Statele Unite? Pentru că în felul ăsta guvernul e mai reticent în măsurile pe care le ia față de populație!” a povestit CTP la Digi24.
„Adică ar putea populația înarmată să se năpustească asupra guvernului, da? Cam ce-am văzut la Capitoliu, iacătă, e un an și jumătate de când au năvălit acolo indivizii ăia. Asta este gândirea! De asemenea: noi avem arme în casă, noi în familie avem arme, e bine, ne apărăm cu ele!”, a arătat CTP.
„Este ceva ce nu pot să înțeleg ce e în creierul acestor oameni. Ei nu se uită în jur, nu văd câte mii și mii și mii de oameni mor în Statele Unite împușcați, în momentul ăsta - și crește, crește mereu?”, se întreabă gazetarul. „Asta este mentalitatea, e înrădăcinată acolo. Nu știu, nu trăiesc în Statele Unite și nu știu până la fibră, de aceea nu am vorbit decât de românii care din Statele Unite îmi spun ce îmi spun. Nu știu până la ultima consecință, ar trebui să mă duc acolo ca să înțeleg totuși de ce oamenii ăștia vor să aibă arme care să îi ucidă pe ei, familiile lor, copiii la școală și așa mai departe. Nu înțeleg până la capăt”, a mărturisit gazetarul cu amărăciune.
Și ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, semnala, într-un interviu pentru Digi24, același aspect: „Am întâlnit membri ai comunității românești care mi-au spus foarte mândri că dețin mai multe arme și că sunt mândri de acest drept de a avea în posesie o armă, pentru că se simt protejați”, spunea Andrei Muraru comentând tragedia care s-a produs recent la o școală din Texas, unde 19 elevi de școală primară au fost împușcați de un tânăr de 18 ani.
Un bărbat turc a fost arestat în Calafat, după ce polițiștii de frontieră au descoperit 10 pistoale în camionul pe care îl conducea
Operaţiunea „Ghost Gun”
Arme cumpărate ilegal de pe internet. Autoritățile fac percheziții în toată țara
Boloș vrea militarizarea inspectorilor ANAF
Americanii predau armele contra bani
Arsenal găsit în mașina unui bărbat care își amenințase familia cu moartea
CTP: Dumnezeu îmbătrânește
CTP: PNRR, ca-n bancul cu Ițic și Ștrul la vânătoare de lei africani
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News