Arme cumpărate ilegal de pe internet. Autoritățile fac percheziții în toată țara
Autoritățile fac percheziții de amploare în toată țara, fiind vizate persoane care au cumpărat ilegal arme de pe internet, de la o firmă din afara țării. Polițiștii spun că au reușit să monitorizeze aceste tranzacții și acum încearcă să recupereze cât mai multe dintre arme, deoarece există suspiciunea că unele dintre ele au fost modificate, astfel încât să devină mai periculoase în momentul în care ar fi fost folosite.