Live

Casa Albă: Joe Biden nu va discuta cu Vladimir Putin până nu se opreşte războiul din Ucraina

Data publicării:
Joe Biden nu va discuta cu Vladimir Putin până nu se opreşte războiul din Ucraina. Foto: Profimedia

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, nu are niciun plan de a discuta cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, până când nu va exista o reducere „serioasă” a războiului din Ucraina, anunţă Kate Bedingfield, un purtător de cuvânt al Casei Albe.

„Nu există niciun plan în momentul de faţă. Noi am fost foarte clari că orice reimplicare în diplomaţie la acel nivel ar necesita o demonstraţie semnificativă din partea ruşilor în sensul unei reduceri serioase a tensiunilor, iar noi nu am văzut acest lucru”, a declarat Kate Bedingfield, citată de CNN.

Joe Biden a vorbit ultima dată cu Vladimir Putin pe 12 februarie. După ce Vladimir Putin a lansat invazia militară în Ucraina, pe 24 februarie, liderul de la Casa Albă a declarat că nu intenţionează să mai discute curând cu preşedintele Rusiei, mai scrie sursa citată de Mediafax.

Administraţia Biden, alături de aliaţii din cadrul NATO, de partenerii din cadrul Grupului G7 şi de cei din Uniunea Europeană au impus Rusiei sancţiuni masive din cauza invaziei militare din Ucraina.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene

Ce spune NATO despre noua rachetă folosită de Rusia în Ucraina

Deputații ruși au aprobat o creștere impresionantă a cheltuielilor militare anul viitor. Care este procentul alocării

„Al Treilea Război Mondial a început oficial”, spune fostul comandant al armatei ucrainene

Partenerii noștri