Live

Biden, după confruntarea cu Trump: Nu mai dezbat ca altădată. Dar nu m-aş fi prezentat dacă nu credeam că pot face această muncă

Data publicării:
Joe Biden Foto: Profimedia

"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi, cu o zi înainte, informează AFP.

"Vă dau cuvântul meu de Biden. Nu m-aş fi prezentat din nou (candidat în alegeri) dacă nu credeam, din toată inima mea şi din tot sufletul meu, că pot face această muncă", a spus preşedintele american în faţa susţinătorilor săi la Raleigh, în Carolina de Nord (sud-est), stat pe care el are "intenţia să-l câştige", scrie Agerpres.

Biden a avut în dezbatere o prestaţie slabă şi adesea incoerentă, lucru care a alimentat discuţia despre vârsta prea înaintată a actualului preşedinte democrat, care la 81 de ani doreşte un al doilea mandat. Impresia lăsată este că i-a lipsit siguranţa de sine în faţa contracandidatului său, cu doar trei ani mai tânăr decât el, dar care a vorbit mai energic şi hotărât.

Vorbind cu o voce răguşită - tabăra lui a susţinut că era răcit -, repetând adesea ce spusese deja sau pierzându-se în fraze confuze, Biden a provocat dezamăgire chiar şi printre susţinătorii săi.

Vicepreşedinta sa, Kamala Harris a recunoscut că liderul de la Casa Albă a avut un început "laborios" al dezbaterii, dar ea crede că totuşi el a terminat "puternic".

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Joe Biden consideră că sunt „scandaloase” mandatele de arestare emise de CPI pe numele lui Netanyahu și Gallant

După ce a autorizat atacurile cu rachete americane asupra Rusiei, Biden trimite Ucrainei mine antipersonal

Joe Biden împlinește astăzi 82 de ani, fiind cel mai vârstnic președinte în funcție din istoria SUA

Prim-ministrul britanic Keir Starmer sugerează utilizarea rachetelor Storm Shadow de către Ucraina pentru a lovi Rusia

Partenerii noștri