Cum explică Biden dezbaterea sa ratată în faţa lui Trump: Aproape am adormit pe scenă

Data publicării:
Președintele Statelor Unite, Joe Biden. Foto: Profimedia Images
Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii. Foto: Profimedia

Joe Biden a afirmat, marţi, că dezbaterea sa ratată de joi în faţa lui Donald Trump se explică prin oboseala legată de deplasările sale internaţionale recente, după ce în iunie el se deplasase în Franţa, apoi în Italia, informează AFP, potrivit Agerpres. „Nu i-am ascultat pe consilierii mei”, spune Biden. 

Preşedintele american a apreciat că „nu a fost prea inteligent” de a fi „călătorit prin lume de mai multe ori” cu puţin timp înainte de această confruntare şi că aceasta l-a făcut „aproape să adoarmă pe scenă” în timpul unei întrevederi cu donatori democraţi lângă Washington.

„Aceasta nu este o scuză, ci o explicaţie”, a adăugat Biden.

„Eu nu i-am ascultat pe consilierii mei”, a mai spus democratul de 81 de ani, la cinci zile după dezbaterea în timpul căreia el a apărut aproape confuz şi uneori complet pierdut în faţa predecesorului său republican, cu care trebuie să se confrunte în noiembrie în alegerile prezidenţiale.

Până acum, principalul argument al susţinătorilor săi era cel de a spune că Joe Biden a avut „o seară proastă”, trecătoare, şi de a sublinia că el suferă de o „răceală” care îi jenează vorbirea.

Această dezbatere dezastruoasă a suscitat un val de panică în tabăra democrată, unde unii se întreabă deja deschis asupra facultăţilor lui Joe Biden, precum şi asupra viitorului candidaturii sale.

Preşedintele american se deplasase în Franţa din 5 până pe 9 iunie, pentru festivităţile prilejuite de aniversarea Debarcării aliate în Normandia şi pentru o vizită de stat. În ziua sosirii sale, pe 5 iunie, după ce călătorise noaptea, el a rămas la hotel toată ziua.

Apoi, el s-a deplasat în Italia din 12 până pe 14 iunie, pentru un summit G7, după care s-a dus direct la un eveniment de campanie în California.

Democratul s-a retras apoi timp de şase zile pentru a pregăti dezbaterea cu consilierii săi la reşedinţa din Camp David, lângă Washington, perioadă în care el nu a avut activitate publică.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tuneluri și comori, descoperiri în Bihor dezvăluie secretele de secole și...
Digi FM
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei i-a...
Pro FM
Phil Collins, dezvăluiri despre starea de sănătate, la doi ani de când a încetat să mai cânte la tobe: „A...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
Adevarul
Angajații la stat care primesc 15% la salariu. „Mărirea începe cu data adoptării în Consiliul Local”
Newsweek
Bucura Oprescu rămâne ministru. În ce lună cresc pensiile? Ce se întâmplă cu Mica Recalculare?
Digi FM
Vladimir Putin explică motivul pentru care a invadat Ucraina: „Când este liniște, vrei un pic de acțiune”
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cate Blanchett, de nerecunoscut în thrillerul în care joacă și Michael Fassbender. Fanii, uimiți: „Ce...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...