Live

Atac cu cuţitul la New York: Au murit cinci oameni, inclusiv agresorul

Data actualizării: Data publicării:
Patru persoane au fost ucise şi alte trei au fost rănite, inclusiv doi poliţişti, în urma unui atac cu cuţitul în Queens. Foto: Profimedia

Patru persoane au fost ucise şi alte trei au fost rănite, inclusiv doi poliţişti, în urma unui atac cu cuţitul în Queens, New York, relatează BBC.

Poliţia chemată în cartierul Far Rockaway la primele ore ale zilei de duminică a găsit victimele într-o locuinţă care fusese incendiată.

Suspectul, un bărbat, a înjunghiat doi ofiţeri de poliţie înainte de a fi împuşcat de unul dintre poliţiştii răniţi. Suspectul a fost transportat la spital, dar a fost declarat mort la sosire.

Într-o conferinţă de presă la Spitalul Jamaica, poliţia a confirmat că a primit un apel la 911 la ora locală 05:10 (10:10 GMT) şi că „o tânără a spus că vărul ei îi ucide pe membrii familiei”.

Doi poliţişti au fost trimişi la adresa de pe Beach 22nd Street, unde au văzut un bărbat care ieşea cu bagaje.

Când poliţiştii au încercat să vorbească cu bărbatul, acesta a scos un cuţit, înjunghiindu-l pe unul dintre poliţişti în zona gâtului şi a pieptului, şi pe al doilea în cap.

Unul dintre poliţişti a reuşit să scoată arma şi l-a împuşcat pe suspect.

Când mai mulţi ofiţeri au fost trimişi la faţa locului, aceştia au găsit o fetiţă de 11 ani în faţa casei. Aceasta a fost transportată la spital, dar a murit ulterior din cauza rănilor suferite.

Serviciile de urgenţă au găsit cadavrele altor trei persoane în interiorul casei: un băiat de 12 ani, o femeie de 44 de ani şi un bărbat în vârstă de 30 de ani, notează BBC, citată de News.ro.

O femeie de 61 de ani a fost transportată la Spitalul Mount Sinai cu multiple răni prin înjunghiere.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri