Live

Atac armat în Texas, soldat cu 7 morți și 20 de răniți. Un bărbat a tras la întâmplare în trecători

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver / GettyImages

Șapte oameni au fost uciși alți 20 au fost răniți în Texas, după ce un bărbat, aflat într-o mașină, a tras la întâmplare în trecători. La câteva ore după atac, în Texas a intrat în vigoare o nouă lege a armelor, care relaxează condițiile pentru deținătorii acestora. 

ACTUALIZARE. Numărul persoanelor decedate în urma atacului din orașul Odessa din statul american Texas a crescut la șapte, potrivit autorităților locale, care au informat că încă nu au reușit să determine motivul pentru care atacatorul a deschis focul, informează Mediafax.

Atacatorul a rănit peste 20 de persoane, printre care și trei polițiști înainte de a fi împușcat mortal.

Potrivit șefului Poliției din Odessa, Michael Gerke, cea mai tânără victimă avea 17 ani, iar cea mai în vârstă avea 57 de ani. El a adăugat că identitatea atacatorului este cunoscută, dar a refuzat să îi facă public numele. Potrivit aceleiași surse, atacatorul avea aproximativ 30 de ani.

Gerke a adăugat că nu există momentan informații clare cu privire la motivul pentru care bărbatul a deschis focul, dar anchetatorii sunt aproape siguri că a acționat singur.

Printre persoanele ucise se numără și un polițist, care a oprit mașina atacatorului pe drumul dintre orașele Midland și Odessa.

Atacatorul a împușcat mai mulți motocicliști și pietoni în Midland. La un moment dat, acesta și-a abandonat mașina, a furat un camion de poștă și a continuat să ucidă pietoni în orașul următor.


Știrea inițială:

Cinci oameni au fost uciși alți 21 au fost răniți în Texas, după ce un bărbat aflat într-o mașină a tras la întâmplare în trecători.

Totul a început de la un control de rutină pe șosea. Polițiștii au tras pe dreapta o mașină, însă șoferul a deschis focul asupra lor. A demarat apoi, după care a tras la întâmplare în oamenii aflați pe stradă. Agresorul și-a abandonat autoturismul, a furat o furgonetă de poștă și a mers într-un oraș învecinat, unde a împușcat alți trecători.

Atacatorul a fost încolțit de oamenii legii într-o parcare și a fost ucis în schimbul de focuri ce a urmat. Bărbatul care a deschis focul avea în jur de 30 de ani și mai avusese probleme cu legea în trecut.

Russell Tippin, medic: Când vă băgați la somn cu membrii familiilor voastre, să-i îmbrățișați și să-i țineți strâns. Nimeni nu garantează că vor mai fi a doua zi. Îmbrățișați-vă strâns familiile, arătați-le iubire și rugați-vă pentru medicii noștri, pentru aceste victime și pentru familiile victimelor. Stați aproape de persoanele iubite.

Editor web: Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Evo Morales spune că a fost ținta unei tentative de asasinat. 14 focuri de armă, trase în mașina fostului președinte al Boliviei

Execuția unui tată condamnat pentru uciderea fiicei sale, amânată de Curtea Supremă din Texas cu două ore înainte de injecția letală

Atac armat pe o autostradă de lângă Tel Aviv. Un bărbat a deschis focul și a împușcat 5 oameni. Mărturia eroulului care l-a oprit

Trei oameni au fost împușcați mortal în Lisabona. Atacatorii au fugit de la locul faptei

Partenerii noștri