Live

Armata americană a lovit miliţiile pro-iraniene la granița Siriei cu Irak. Pentagon: Biden va apăra forţele americane şi ale coaliției

Data actualizării: Data publicării:
Clădirea Pentagonului. Foto: Guliver / Getty Images

Statele Unite au lovit în noaptea de joi spre vineri infrastructuri utilizate de miliţiile pro-iraniene în Siria. Atacul aerian este prima operaţiune militară a administraţiei Biden decisă ca răspuns la atacurile recente împotriva intereselor occidentale din Irak, transmite AFP.

Descriind această operaţiune militară drept una "defensivă", purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, John Kirby, a declarat că loviturile au distrus "mai multe infrastructuri situate la un post de frontieră utilizat de miliţiile susţinute de Iran, în special Kataeb Hezbollah".

"Loviturile au fost autorizate ca răspuns la atacurile recente asupra personalului american şi a Coaliţiei din Irak şi la ameninţările în curs împotriva acestui personal", a precizat Kirby, scrie Agerpres.

Trei atacuri au fost atribuite grupărilor armate pro-iraniene într-o singură săptămână, în contextul în care Washingtonul cere regimului de la Teheran să facă concesii pentru a reveni la acordul din care SUA s-au retras în 2018 la iniţiativa fostului preşedinte Donald Trump.

Luni, câteva rachete au aterizat lângă ambasada americană la Bagdad. Sâmbătă, mai multe tiruri au vizat baza aeriană irakiană Balad rănind un angajat irakian al unei companii americane care se ocupa de întreţinerea avioanelor de luptă F-16. Pe 15 februarie, o bază militară care găzduieşte trupe de coaliţie străine pe aeroportul din Erbil a fost lovită de rachete, atac în urma căruia două persoane au fost ucise, dintre care un antreprenor civil străin.

Potrivit oficialilor americani, modul de operare este acelaşi cu cel al zecilor de atacuri asupra intereselor occidentale care au avut loc în perioada cuprinsă între sfârşitul anului 2019 şi sfârşitul anului 2020.

"Este acelaşi stil de atac şi rapoartele serviciilor de informaţii indică că vor urma altele", a declarat un oficial american pentru AFP, sub condiţia anonimatului.

"Acest răspuns militar proporţional a fost efectuat în paralel cu măsurile diplomatice, în special consultări cu partenerii coaliţiei antijihadiste din Irak şi Siria", a mai spus Kirby.

"Operaţiunea trimite un mesaj clar: preşedintele Biden va proteja forţele americane şi pe cele ale coaliţiei"."În acelaşi timp, am acţionat calculat, pentru a calma situaţia din estul Siriei şi din Irak", a conchis purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), cel puţin 17 luptători pro-iranieni au fost ucişi în cadrul acţiunii forţelor americane în Siria.

"Loviturile au distrus trei camioane cu muniţie" (...) Sunt mulţi morţi. Cel puţin 17 luptători au murit, conform unui bilanţ preliminar, toţi membri ai Hachd al-Chaabi" - o coaliţie de foşti paramilitari pro-iranieni integraţi în statul irakian - a declarat pentru AFP directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane.

 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Cum au încercat consilierii lui Joe Biden să ascundă declinul mintal al președintelui SUA

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Partenerii noștri