Live

Video Adolescentă de culoare, împuşcată mortal de poliţie în Ohio, cu mai puțin de o oră înainte de condamnarea lui Derek Chauvin

Data actualizării: Data publicării:
Adolescentă de culoare, împuşcată mortal de poliţie în Ohio. Foto: Facebook

Makiyah Bryant, o adolescentă de culoare din oraşul Columbus, Ohio,  a fost împușcată mortal de polițiști americani. Poliția a tras focuri de armă pentru că tânăra de 16 ani părea să atace cu un cuţit o altă persoană. Totul s-a întâmplat cu mai puţin de o oră înainte de condamnarea fostului poliţist Derek Chauvin pentru uciderea lui George Floyd.

Mai multe manifestaţii au izbucnit în oraş după acest incident care survine într-un climat de indignare tot mai mare faţă de brutalităţile poliţiei şi rasismul din SUA.

Potrivit şefului poliţiei din Columbus, Michael Woods, poliţiştii au răspuns marţi după-masă, în jurul orei 16:30, la un apel de urgenţă al unei persoane care se temea că va fi atacată cu un cuţit.

Poliţia a publicat de asemenea o parte din înregistrarea de la o cameră de filmat de mici dimensiuni purtată de poliţistul care a împuşcat-o pe adolescentă. Fata a fost identificată ca Makiyah Bryant, în vârstă de 16 ani, de serviciile de protecţie a copilului din comitatul Franklin din Columbus.

„Am considerat că este important să arătăm (imaginile) comunităţii, să fim transparenţi în legătură cu acest incident, să lăsăm să avem unele răspunsuri pe care le putem furniza din această seară”, a declarat Michael Woods, citat de Agerpres.

În imaginile video se vede cum poliţiştii ajung la locul unde avea loc o ceartă, la care asistau mai mulţi trecători. O adolescentă o atacă pe alta cu ceea ce pare a fi un cuţit, apoi sunt auzite focuri de armă, iar fata cade la pământ.

Poliţistul aruncă apoi cuţitul departe de adolescentă.

Primarul oraşului, Andrew Ginther, a calificat situaţia drept "groaznică şi bulversantă", a spus că este "o zi tragică pentru oraşul Columbus" şi le-a ceruit locuitorilor să se roage pentru familia adolescentei.

Potrivit primarului, poliţistul, al cărui nume nu a fost făcut public, "a acţionat pentru a proteja o altă tânără a comunităţii noastre".

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Matt Gaetz, prima nominalizare a lui Trump pentru postul de procuror general, a plătit pentru sex cu minori

Actorul Alec Baldwin scapă definitiv de acuzații în dosarul în care era acuzat de omor prin imprudență: „Nu a comis nicio infracţiune"

Fostul președinte american Bill Clinton a fost spitalizat în Washington. „Rămâne sub observație”

Suspectul arestat pentru uciderea directorului UnitedHealthcare s-a declarat nevinovat de crimă teroristă. Ce pedeapsă riscă Mangione

Partenerii noștri