Live

SUA își avertizează cetățenii care se află în Etiopia să plece cât mai curând posibil: „Situația este foarte instabilă”

Data actualizării: Data publicării:
Toate părțile din conflictul din regiunea Tigray din Etiopia au încălcat drepturile omului, iar unele acțiuni pot constitui crime împotriva umanității, se arată într-un raport al ONU. Foto: Profimedia

Guvernul american și-a avertizat, vineri, cetățenii care se află în Etiopia „să părăsească țara cât de repede posibil”, ca urmare a accentuării războiului civil care macină această țară

„Le recomandăm ferm cetăţenilor americani să renunţe să se deplaseze în Etiopia şi celor care se află în prezent în Etiopia să înceapă să se pregătească să părăsească ţara”, a transmis ambasada americană de la Addis Abeba pe Twitter.

„Situaţia din Etiopia este foarte instabilă. Recomandăm cetăţenilor americani aflaţi în Etiopia să părăsească ţara cât de curând posibil”, a transmis misiunea diplomatică. Ambasada SUA recomandă părăsirea ţării cu un zbor comercial dar se declară gata să-i ajute pe americani în caz de nevoie.

Nouă grupuri rebele etiopiene au anunţat, vineri, la Washington, crearea unei alianţe împotriva guvernului premierului Abiy Ahmed, într-un „front unit” condus de combatanţii din Frontul de eliberare al poporului din Tigray (TPLF), care ameninţă să pornească spre capitala Addis Abeba. 

Conflictul, care durează deja de un an, a provocat moartea a mii de oameni, a forțat plecarea din case a două milioane de oameni, iar pentru alți 400.000 a provocat un risc crescut de foamete. Guvernul federal etiopian condus de Abiy duce un război civil cu rebelii separatiști din Tigray de la începutul lui noiembrie 2020, iar ambele părți au fost acuzate de comiterea de atrocități și de abuzuri ale drepturilor omului.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puţin 60 de oameni au murit în Etiopia, după ce camionul cu care mergeau la o nuntă s-a prăbușit într-un râu

Franța a început evacuarea militarilor săi din Ciad, după peste 60 de ani de prezență în țara din Africa Centrală

Joe Biden a ațipit în timpul unei conferințe istorice cu liderii africani în Angola

O țară africană i-a ridicat o statuie lui Evgheni Prigojin, fostul lider Wagner ucis într-un accident aviatic

Partenerii noștri