Live

Strada pe care se află ambasada Arabiei Saudite la Washington a primit numele jurnalistului ucis Jamal Khashoggi

Data publicării:
Strada pe care se află ambasada Arabiei Saudite la Washington a primit numele jurnalistului ucis Jamal Khashoggi. Foto: Profimedia

Strada pe care se află ambasada Arabiei Saudite din Washington a fost redenumită miercuri după Jamal Khashoggi, jurnalistul saudit ucis cu brutalitate, care este comemorat cu o lună înaintea unei vizite controversate a preşedintelui Joe Biden în regatul din Golful Persic, relatează AFP.

Primăria capitalei Statelor Unite a dezvăluit plăcuţa cu „Calea Jamal Khashoggi”, în semn de omagiu adus disidentului ucis în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, în 2018.

Ceremonia a avut loc a doua zi după anunţarea vizitei preşedintelui american în Arabia Saudită, la mijlocul lunii iulie, când se va întâlni cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, acuzat de serviciile de informaţii americane că a aprobat asasinarea jurnalistului de la Washington Post.

Noua denumirie a străzii va servi drept un „memento constant”, astfel încât amintirea lui Jamal Khashoggi să nu poată fi niciodată ştearsă”, a spus Phil Mendelson, preşedintele consiliului municipal care a votat în unanimitate în favoarea noii denumiri.

Tawakkol Karman, o activistă yemenită laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2011, a declarat în cadrul ceremoniei că viitoarea vizită prezidenţială arată că „Biden şi-a abandonat angajamentul de a apăra drepturile omului în întreaga lume”.

Sarah Leah Whitson, din partea organizaţiei pentru drepturile omului Democracy for the Arab World Now, fondată de Jamal Khashoggi, a denunţat o „capitulare neruşinată” din partea liderului democrat.

Vrem să reamintim celor care se ascund în spatele acestor uşi că în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut, aceasta va fi de acum înainte strada Jamal Khashoggi”, a spus ea, arătând către ambasada din faţa ei.

Îi vom considera răspunzători pentru asasinarea prietenului nostru (...) care a îndrăznit să conteste tirania lui Mohammad bin Salman (MBS)”, a adăugat Whitson.

Preşedintele Joe Biden declarase înaintea alegerii sale la Casa Albă că Arabia Saudită ar trebui tratată ca un stat paria şi a promis, după venirea la putere, o recalibrare a relaţiilor cu acest partener strategic al SUA, preţuit în mod deosebit de predecesorul său republican Donald Trump. Atunci, Joe Biden a anunţat că refuză să aibă un dialog direct cu prinţul moştenitor MBS.

Acesta nu este primul gest simbolic din partea oraşului Washington. Ambasada Rusiei se află în „Piaţa Boris Nemţov”, denumită astfel după politicianul reformist ucis lângă Kremlin în 2015.

Pe de altă parte, dorinţa de a redenumi strada pe care se află ambasada Chinei în amintirea lui Liu Xiaobo, disidentul chinez laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2010, care a murit în detenţie, s-a confruntat cu o opoziţie intensă din partea Beijingului.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atacul din Magdeburg: Arabia Saudită ceruse extrădarea suspectului. Întrebări privind lacunele de securitate din Germania

Uniunea Europeană își va redeschide delegația diplomatică din Siria. Declarațiile șefei Comisiei Europene

Israelul își închide ambasada dintr-o țară europeană, din cauza „politicilor antiisraeliene”. Dar deschide una în Republica Moldova

Cum arată stadioanele pe care Arabia Saudită le are în plan pentru „cea mai mare Cupă Mondială din istorie”

Partenerii noștri