Live

Stoltenberg: Ucraina are dreptul să lovească ținte militare de pe teritoriul Rusiei

Data publicării:
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Foto: Profimedia Images

Ucraina are dreptul, în conformitate cu dreptul internațional, să atace ținte militare situate pe teritoriul Rusiei, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timpul unui interviu acordat televiziunii United News duminică, relatează Kyiv Independent.

Politica Statelor Unite interzice forțelor ucrainene să folosească arme furnizate de SUA pentru a lovi la 300 km în interiorul teritoriului rus sau la Moscova sau Kremlin. „Acestea trebuie folosite aproape de graniţă în cazul unor atacuri asupra ţintelor ucrainene lansate” din Rusia, declara Joe Biden în iunie.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Washingtonului să ridice restricțiile, afirmând că posibilitatea de a utiliza arme americane cu rază lungă de acțiune, precum ATACMS, în interiorul Rusiei și al Crimeei ocupate ar produce „un rezultat instantaneu”.

În interviu, Stoltenberg a afirmat dreptul Ucrainei la autoapărare.

„Poziția mea este că nu există nicio îndoială că Ucraina are dreptul de a ataca ținte militare legitime pe teritoriul țării agresoare, Rusia”, a declarat Stoltenberg.

„Acest lucru este clar definit de dreptul internațional. Din moment ce acesta este un război pe care Rusia l-a început împotriva Ucrainei, Ucraina are dreptul la autoapărare, iar acest lucru include lovituri pe teritoriul agresorului. Acest lucru este absolut clar pentru mine”.

În iunie, guvernul american a dat Ucrainei permisiunea de a ataca ținte rusești în apropierea graniței cu regiunea Harkov, după noua ofensivă a Moscovei în regiune. Stoltenberg a declarat că acesta a fost un pas binevenit.

Șeful NATO a menționat că mai mulți aliați „își relaxează restricțiile” în contextul intensificării atacurilor Rusiei.

„Salut decizia aliaților de a deschide posibilitatea unei utilizări mai mari a armelor pentru a lovi aceste ținte”, a spus el.

Stoltenberg a prezentat un argument similar pe 10 iulie, în timpul summitului de 75 de ani al Alianței, care a avut loc la Washington D.C.

Statele Unite nu au anunțat nicio schimbare în politica lor privind loviturile cu rază lungă de acțiune în Rusia. Președintele american Joe Biden a evitat întrebarea în cadrul unei conferințe de presă din 11 iulie, afirmând că atacurile împotriva Moscovei nu ar „avea sens”.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețui în urma unui atac masiv de drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Partenerii noștri