Live

Stoltenberg: Incidentele cu baloane sunt parte dintr-un tipar. China şi Rusia îşi sporesc activităţile de supraveghere

Data publicării:
O nouă analiză a obiectelor zburătoare neidentificate care au survolat spaţiul aerian japonez în ultimii ani sugerează "puternic" că este vorba de baloane spion chineze, potrivit Ministerului japonez al Apărării. Foto: Profimedia Images

Recentele incidente cu baloane care au fost doborâte de Statele Unite, care sunt suspectate că ar fi folosite de China pentru spionaj, formează o parte dintr-un tipar care evidenţiază nevoia NATO de a fi vigilentă, a spus luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

„Ceea ce am văzut deasupra SUA este parte dintr-un tipar în care China şi Rusia îşi sporesc activităţile de supraveghere asupra aliaţilor NATO, pe multiple platforme diferite. Vedem în domeniul cibernetic, cu tot mai mulţi sateliţi şi vedem şi cu baloane”, a spus Stoltenberg în preziua reuniunii miniştrilor apărării din ţările aliate, relatează Agerpres.

„Asta evidenţiază importanţa vigilenţei noastre, a prezenţei noastre sporite şi a faptului de a intensifica schimbul de informaţii şi protecţia spaţiului nostru aerian”, a adăugat el.

„De fapt, una dintre chestiunile pe care le vom aborda pe marginea reuniunii ministeriale de mâine (marţi - n.r.) este creşterea cooperării între aliaţi în spaţiu”, a mai spus Jens Stoltenberg, precizând că este vorba despre „colectarea mai multor date de la sateliţi şi împărtăşirea lor cu structura de comandă a NATO”.

El a explicat că acest lucru face parte din planul de acţiune „de a face mai mult pentru a monitoriza şi avea suficiente capabilităţi pentru a ne proteja întregul spaţiu aerian”.

Avioane militare americane au doborât duminică un obiect octogonal deasupra Lacului Huron, a anunţat Pentagonul, ultimul incident produs după ce un balon suspectat că ar fi folosit de China pentru spionaj a adus forţele de securitate din America de Nord în stare de alertă.

A fost cel de-al patrulea obiect zburător doborât deasupra Americii de Nord de o rachetă americană în ceva mai mult de o săptămână. Ministerul de Externe al Chinei a anunţat că nu deţine informaţii privind ultimele trei obiecte zburătoare doborâte de SUA, potrivit Reuters.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Declarație dură a unei delegații a Congresului SUA la NATO, despre interferența Rusiei în alegerile din România

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Partenerii noștri