Live

Statul american Lousiana restrânge accesul la pilulele de avort, considerate „substanțe periculoase”

Data actualizării: Data publicării:
Protestatari anti-avort în fața sediului Curții Supreme de Justiție din Washington, SUA, imagine de arhivă. Foto: Profimedia Images

Camera inferioară a Parlamentului Louisianei, un stat în sudul Statelor Unite, a adoptat o lege care cataloghează pilula avortului drept o ”substanţă periculoasă”, la care astfel este necesar să se restrângă accesul, o problemă de societate majoră, aflată în centrul campaniei prezidenţiale, relatează AFP, preluată de news.ro.

Louisiana interzice aproape orice fel de avort după ce Curtea Supremă a anulat garantarea federală a dreptului la întreruprea voită a sarcinii în vara lui 2022.

După această răstunare a jurisprundenţei, aproximativ 20 de state au interzis sau au restrâns dur accesul la avort.

Proiectul de lege adoptat marţi în camera Reprezentanţilor din Louisiana este necesar să fie adoptată de Senatul statului şi să fie promulgat de guvernator pentru a deveni lege.

El adaugă medicamente folosite în avort pe lista „substanţelor periculoase” care fac obiectul unui control strict şi a căror deţinere fără reţetă medicală constituie un delict.

Potrivit proiectului de lege, deţinerea fără reţetă medicală de misoprostol şi mifepristonă urmează să fie pedepsită cu până la cinci ani de închisoare şi o amendă de până la 5.000 de dolari.

„Absolut inadmisibil”, a reacţionat pe X vicepreşedinta Kamala Harris, care se află în campanie pe această temă împreună cu preşedintele Joe Biden, candidatul democrat la preşedinţie împotriva republicanului Donald Trump.

„Camera Reprezentanţilor din Louisiana tocmai a adoptat un proiect de lege care incriminează penal deţinerea de pilule de avort, cu pedepse care pot merge până la mai mulţi ani de închisoare”, a denunţat ea.

„Să fim clari: e din cauza lui Donald Trump”, a acuzat Kamala Harris, în contextul în care fostul preşedinte se laudă că a fost arhitectul unui viraj al Curţii Supreme, amplu remaniată în mandatul acestuia, printr-o alcătuire foarte conservatoare.

Însă după această hotărâre-şoc, conservatorii au fost înfrânţi în orice referendum sau scrutin pe tema problemei avortului.

Democraţii încearcă astfel să facă din avort o miză-cheie în alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie, apreciind că este vorba despre un mijloc de câştigare a unor voturi împotriva miliardarului republican.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri