Statele Unite resping orice soluţie cu două state pentru insula Cipru, așa cum dorește Erdogan
Statele Unite resping orice soluţie cu două state pentru Cipru, avansată de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, a afirmat miercuri numărul trei al diplomaţiei americane, Victoria Nuland.
Rugată să spună, în cadrul unei audieri parlamentare, dacă guvernul american respinge fără ambiguitate o astfel de opţiune, ea a răspuns: "Da, absolut".
"Suntem de părere că numai un proces condus de ciprioţi, bi-zonal şi bi-comunitar, poate aduce pacea şi stabilitatea în Cipru", a insistat ea, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
În cadrul unei vizite de marţi în Ciprul de Nord, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că "niciun progres în negocieri nu poate fi făcut fără a accepta că există două popoare şi două state" în insulă, divizată între Republica Cipru, membră a Uniunii Europene şi care îşi exercită autoritatea în sud, şi Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), autoproclamată în 1983 şi recunoscută doar de Ankara.
Preşedintele turc a anunţat de asemenea continuarea redeschiderii Varosha, oraş-fantomă care simbolizează divizarea insulei mediteraneene.
Negocierile sunt în punct mort din 2017. În aprilie, o tentativă de relansare a negocierilor organizate de ONU, care supervizează o zonă-tampon între cele două părţi din insulă, s-a soldat cu un eşec.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News