Live

Sri Lanka va primi un împrumut de aproape 3 miliarde de dolari de la FMI. Protestele uriașe continuă în țara aflată în colaps

Data actualizării: Data publicării:
Oamenii care au ieșit la proteste se găsesc în situația în care nu mai pot să-și hrănească familiile și să își alimenteze mașinile cu benzină. Foto: Profimedia Images

Guvernul din Sri Lanka a reușit să obțină un acord preliminar cu Fondul Monetar Internațional pentru un împrumut de aproximativ 2,9 miliarde de dolari, bani necesari pentru ieșirea din cea mai acută criză financiară și economică în care s-a afundat această de la declararea independenței și până acum, relatează Reuters.

„Obiectivele noului program sprijin de FMI sunt revenirea la stabilitate macroeconomică și la o datorie sustenabilă”, se arată într-un comunicat transmis de Fond, joi.

„Ștergerea de datorii din partea creditorilor Sri Lankăi și finanțări adiționale din partea partenerilor multilaterali vor fi necesare pentru a ne asigura că țara va avea o datorie sustenabilă și că va elimina problemele de finanțare”, se mai adaugă în document.

Sri Lanka, aflată într-o criză economică și financiară profundă, încearcă de mai mult timp să obțină acest credit de la FMI. De-a lungul ultimelor săptămâni, protestele masive care au dărâmat regimul familiei Rajapaksa au continuat în țară, iar noul președinte a acționat inclusiv pentru suprimarea protestelor prin violență.

Oamenii din Sri Lanka au suferit constant de pe urma penuriei acute de combustibil și alte bunuri de bază, iar inflația anuală a ajuns la 65%.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

(P) CEC Bank oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă de 7,90%

O misiune FMI va veni săptămâna viitoare în România. Care este scopul vizitei

Alertă de posibil atac terorist în zonele turistice din Sri Lanka. Israel și SUA le cer cetățenilor să plece

Războiul din umbră care ar putea arunca Rusia într-o criză economică. Arabia Saudită amenință că va inunda piața cu petrol

Partenerii noștri