Live

Sportivii din Germania se plâng că nu au primit mâncare caldă la Jocurile Olimpice. Americanii și-au adus singuri paste

Data actualizării: Data publicării:
Jocurile Olimpice de iarnă se desfășoară la Beijing. Foto: Profimedia Images

Antrenorul Germaniei s-a plâns că nu a existat mâncare caldă pentru sportivi, la Beijing, în timpul competițiilor de la Jocurile Olimpice care se desfășoară în aceste zile. Potrivit acestuia, în afara satului olimpic nu există catering cu mese calde, ci doar "chipsuri, nuci şi ciocolată, nimic altceva". Potrivit Reuters, sportivii din echipa SUA și-au adus propria mâncare pe munte.

După ce vântul puternic i-a forţat pe organizatori să amâne coborârea masculină la schi alpin, germanii s-au plâns de mâncarea primită de sportivi.

"Serviciul de catering este extrem de discutabil, pentru că, de fapt, nu există deloc catering. M-aş fi aşteptat ca cei din Comitetul Olimpic să fie capabili să ofere mese calde. Nu există mese calde. Există chipsuri, nuci şi ciocolată şi nimic altceva. Acest lucru arată o lipsă de atenţie faţă de sportul de înaltă performanţă", a spus Christian Schwaiger, antrenorul sportivilor din Germania.

Traseul alpin de lângă Yanqing, cu zăpadă 100% artificială, teleschiuri, telecabine, drumuri şi spaţii de cazare, a fost construit pentru Jocurile Olimpice din 2022 şi nu a mai fost folosit niciodată la un eveniment de anvergură.

Schwaiger a cerut cu câteva zile în urmă ca serviciile de catering să fie îmbunătăţite, dar spune că nu s-a schimbat nimic. Cu toate acestea, mâncarea livrată sportivilor în satul olimpic a fost excelentă, a spus el.

Între timp, echipa americană a venit pregătită cu mâncare specială pentru aceste condiţii, precum pungi cu paste pentru care au nevoie doar de apă caldă să-și poată prepara o masă.

Protocoalele mai stricte privind coronavirusul ar putea fi motivul pentru mâncarea rece din Yanqing, a declarat o purtătoare de cuvânt a echipei americane.

Sportivul austriac Matthias Mayer a declarat că şi echipa austriacă a adus mâncare pe munte.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Goana după cumpărături și cadouri. Cum se circulă în marile orașe cu câteva zile înainte de Crăciun

Partenerii noștri