Live

Spion infiltrat în echipa Angelei Merkel. Ce au descoperit serviciile germane de informații

Data publicării:
Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Foto: Getty Images

Angela Merkel ar fi fost spionată chiar din interiorul echipei sale de comunicare. Un bărbat angajat în cadrul departamentului de presă al cancelarului german este cercetat pentru că ar fi colaborat cu un serviciu de informații străin.

Ancheta a debutat în decembrie 2019 și continuă și în prezent, a anunțat, joi, poliția germană.

Bărbatul este suspectat că „a lucrat ani întregi pentru un serviciu de informaţii egiptean”, arată într-un raport serviciul intern de informaţii al Germaniei. Identitatea suspectului nu a fost dezvăluită și nici nu se precizează unde se află acesta în prezent. Autoritățile indică doar că poliția a luat „măsuri” împotriva sa.

Bărbatul ar fi furnizat ani la rând date despre jurnaliștii egipteni și disidenții care aveau contacte cu Angela Merkel sau cu guvernul condus de ea, relatează AFP, preluată de Agerpres

Potrivit cotidianului german Bild, bărbatul era funcţionar public „de grad intermediar”, fiind ierarhic la un nivel mai înalt decât începătorii, dar nu avea, totuși, funcţie de răspundere în domeniu. El a lucrat în special pentru serviciul de vizite al Centrului de presă federal german, Bundespresseamt, un serviciu responsabil de comunicarea cu privire la activităţile cancelariei. Presupusul spion era însărcinat cu primirea vizitatorilor. Potrivit Bild, el ar fi putut să-i monitorizeze pe această cale pe jurnaliştii egipteni.

Conform raportului serviciului de informaţii interne german, atât serviciul egiptean de spionaj extern (GIS), cât şi serviciul său de informaţii interne (NSS) sunt active în Germania. Obiectivul lor este, în special, colectarea de informaţii despre opozanţii regimului egiptean al preşedintelui Abdel Fattah al-Sissi care locuiesc în această ţară. Interesul serviciilor egiptene se îndreaptă cu precădere spre simpatizanţii Frăţiei Musulmanilor, organizație interzisă din 2013 în Egipt.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bonusurile și salariile managerilor de la Volkswagen vor fi reduse în următorii ani (presă)

Guvernul Germaniei promite o anchetă rapidă a erorilor în prevenirea atentatului de la Magdeburg. Suspectul e acuzat de crimă

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Partenerii noștri