Live

Șoigu a discutat cu șeful Pantagonului despre războiul din Ucraina. Ce i-a transmis Lloyd Austin ministrului rus al apărării

Data actualizării: Data publicării:
Lloyd Austin și Serghei Șoigu, miniștrii apărării din SUA și Rusia. Foto: Profimedia

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul său american, Lloyd Austin, a anunţat Moscova. Este a doua discuţie între cei doi oficiali de la începutul agresiunii militare ruse în Ucraina.

„Mai multe chestiuni de actualitate privind securitatea internaţională, printre care situaţia din Ucraina, au fost abordate” în această discuţie, a indicat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat preluat de Reuters, potrivit Agerpres.

Într-un comunicat separat emis de Pentagon se menţionează că, în discuţia avută cu ministrul Şoigu, secretarul american al apărării Lloyd Austin a subliniat „importanţa menţinerii canalelor de comunicare” în contextul războiului din Ucraina. Pentagonul nu a oferit alte detalii despre convorbirea celor doi responsabili.

Tot Pentagonul a mai menționat că Lloyd Austin a avut o convorbire telefonică și cu ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, pe care l-a asigurat din nou asupra „angajamentului de neclintit al Statelor Unite de a susţine capacitatea Ucrainei de a contracara agresiunea din partea Rusiei”.

Ministrul american a subliniat de asemenea „sprijinul comunităţii internaţionale” faţă de Ucraina şi în special susţinerea „în viitor a capacităţii sale de a se apăra”.

Ultima discuţie telefonică între Austin şi Şoigu după ce Rusia a atacat Ucraina pe 24 februarie a fost pe data de 13 mai, urmată şase zile mai târziu de o discuţie tot prin telefon între şeful Statului Major rus, Valeri Gherasimov, şi şeful Statului Major american, Mark Milley.

Relaţiile ruso-americane s-au deteriorat continuu de la începerea invaziei ruse în Ucraina, ţară susţinută de atunci militar şi financiar de SUA, ajutor care în viziunea Rusiei contribuie la prelungirea conflictului.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vinerea trecută că încă nu a decis dacă va participa în noiembrie la summitul G20 din insula indoneziană Bali şi că nu vede „necesitatea” unei întrevederi cu omologul său american Joe Biden, care afirmase anterior că nu vede „vreo raţiune” de a se întâlni acum cu Putin.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Marea Britanie ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni, sugerează ministrul apărării

Partenerii noștri