Live

Serviciu secret european: Zeci de persoane, nu sute, au murit în explozia de la spitalul din Gaza

Data actualizării: Data publicării:
Autoritățile palestiniene au spus că sute de oameni au fost uciși în atacul de marți seară asupra spitalului Al Ahli din Gaza. Foto: Profimedia Images

Tirul mortal asupra unui spital din Gaza, pentru care Israelul şi mişcările armate palestiniene se acuză reciproc, a făcut „câteva zeci de morţi”, şi nu sute, a declarat miercuri pentru AFP un responsabil al unui serviciu european de informaţii, informează Agerpres.

„Nu sunt 200 sau chiar 500 de morţi, ci mai degrabă câteva zeci, probabil între 10 şi 50”, a afirmat această sursă sub protecţia anonimatului, care mai crede că „probabil, nu Israelul a făcut asta”, conform „pistelor serioase” de care dispune serviciul său de informaţii.

Miercuri, la prânz, Ministerul Sănătăţii al Hamas, aflat la putere în Fâşia Gaza, a raportat un bilanţ de cel puţin 471 de morţi.

„Clădirea nu a fost distrusă”, a adăugat această sursă europeană. Şi „probabil că spitalul fusese evacuat anterior, la fel ca alte spitale situate în nordul Fâşiei Gaza”, după ordinul în acest sens din partea armatei israeliene, a subliniat el, insistând, totodată, că „niciun element nu coroborează” faptul că sute de persoane se aflau în parcarea unde a căzut racheta.

Palestinienii şi israelienii se acuză reciproc de această tragedie.

Hamas a denunţat imediat o lovitură israeliană. Israelul, la rândul său, a negat că ar fi la originea tirului, susţinând că a fost o rachetă ratată a Jihadului Islamic palestinian, un aliat al Hamas.

„Sunt destul de multe rachete care au incidente de tir”, a argumentat miercuri seară acest înalt responsabil european din cadrul serviciilor de informaţii.

Statele Unite au citat miercuri propriile servicii de informaţii pentru a susţine, inclusiv prin vocea preşedintelui lor Joe Biden, aflat în vizită în Israel, că statul evreu nu este vinovat pentru acest incident.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Partenerii noștri