Live

Serghei Lavrov: Următoarele două luni vor fi "decisive" pentru viitorul acordului pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră

Data actualizării: Data publicării:
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe. Foto: Profimedia Images

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că următoarele două luni vor fi "decisive" în ceea ce priveşte viitorul acordului pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră, care permite exportul în siguranţă a grânelor din porturile ucrainene, relatează CNN, citată de News.ro.

"Ţinând cont de întreaga gamă de circumstanţe şi ţinând cont de apelurile partenerilor noştri, am susţinut iniţiativa preşedintelui Erdogan atunci când a propus prelungirea acestui acord pentru încă două luni, înţelegând clar că aceste două luni vor fi decisive", a declarat Serghei Lavrov la o conferinţă de presă susţinută cu omologul său ugandez la Moscova.

Moscova a fost de acord cu prelungirea cu două luni a acordului privind cerealele din Marea Neagră, a confirmat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, după discuţii pe tema relaxării unora dintre restricţiile de care se lovesc exporturile agricole ruseşti.

"Putem confirma că partea rusă a decis să continue acest aşa-numit Acord al Mării Negre pentru o perioadă de două luni", a declarat Peskov reporterilor.

El a descris acest lucru ca fiind un "rezultat relativ" pentru Rusia, adăugând că soarta pactului este, "în mâinile celor cu care ONU trebuie să cadă de acord" asupra prevederilor referitoare la Rusia.

Rusia a ameninţat anterior că se va retrage din acord

Rusia a ameninţat anterior că se va retrage din acord, plângându-se că nu a fost respectat un acord separat cu ONU pentru a facilita transporturile de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, negociat ca parte a discuţiilor în legătură cu acordul pentru Marea Neagră încheiat în iulie anul trecut.

Acordul a fost semnat în 22 iulie 2022 pentru a asigura exportul în siguranţă al cerealelor ucrainene pe fondul blocadei ruseşti a porturilor ucrainene. Acordul - pe care Naţiunile Unite şi Turcia l-au intermediat - urma să expire miercuri la miezul nopţii, dar a fost reînnoit pentru două luni cu câteva ore înainte de termenul-limită.

Potrivit Comisiei Europene, Ucraina contribuie cu 10% la piaţa mondială a grâului, 15% la porumb şi 13% la orz. Este, de asemenea, un jucător cheie la nivel mondial pe piaţa uleiului de floarea-soarelui.

În cazul în care acordul nu ar fi fost reînnoit, securitatea alimentară din întreaga lume ar fi fost pusă în pericol. Comitetul Internaţional de Salvare (IRC) a declarat marţi că până la 90% din importurile în ţările din Africa de Est sunt transporturi susţinute de acordul privind cerealele. Dacă aceste importuri ar înceta, ar avea loc o "creştere bruscă a numărului de persoane subnutrite", până la aproape 19 milioane în 2023, a precizat IRC.

Noul acord va fi acum în vigoare până la 18 iulie.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski: nord-coreenii sunt executați de comandanți lor, ca sa nu pice prizonieri, rușii nu le acordă protecție. Ce spune Casa Albă

Slovacia spune că este pregătită să găzduiască negocieri de pace între Rusia şi Ucraina: „Un semnal pozitiv”

Un american a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia. FSB susține că a divulgat secrete biotehnologice

Rusia a amendat rețeaua TikTok

Partenerii noștri