Șeful Roskosmos, după prăbușirea sondei Luna-25: Cursa pentru resursele Lunii a început. Rusia trebuie să rămână un jucător
Cursa de explorare şi exploatare a resurselor Lunii a început, iar Rusia trebuie să rămână un jucător, în ciuda eşecului primei sale misiuni lunare în 47 de ani, a declarat, luni, şeful agenţiei spaţiale ruse Roskosmos, Iuri Borisov, transmite Reuters, potrivit News.ro.
Nava spaţială a Rusiei Luna-25 a scăpat de sub control şi s-a prăbuşit pe Lună, sâmbătă, după o problemă apărută în timp ce se pregătea pe orbită, înainte de aselenizare.
Şeful Roskosmos, Iuri Borisov, a declarat într-un interviu acordat postului de televiziune de stat Rusia-24 că este în interesul naţional vital al Rusiei să rămână angajată în explorarea lunară.
„Nu este vorba doar de prestigiul ţării şi de realizarea unor obiective geopolitice. Este vorba despre asigurarea capacităţilor defensive şi atingerea suveranităţii tehnologice”, a spus el în primele sale comentarii publice după misiunea eşuată.
„Astăzi are şi o valoare practică pentru că, desigur, a început cursa pentru dezvoltarea resurselor naturale ale Lunii. Şi în viitor, Luna va deveni o platformă pentru explorarea spaţiului adânc, o platformă ideală”.
Rusia a spus că va lansa noi misiuni lunare şi apoi va explora posibilitatea unei misiuni comune ruso-chineze cu echipaj şi chiar a unei baze lunare.
NASA a vorbit despre „goana aurului lunar” şi despre potenţialul exploatării Lunii.
În 2020, Statele Unite au anunţat Acordurile Artemis, denumite după programul lunar Artemis al NASA, pentru a încerca să se bazeze pe legea spaţiului internaţional existent prin stabilirea de „zone de siguranţă” pe Lună.
Rusia şi China nu s-au alăturat acordurilor.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News