Live

Șeful Camerei Reprezentanților: Congresul SUA nu va ajunge la un acord privind ajutorul pentru Ucraina

Data publicării:
Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor a SUA, Mike Johnson. Foto: Profimedia

Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor a SUA, Mike Johnson, a estimat vineri că orice nou vot în această cameră pentru finanţarea ajutorului destinat Ucrainei şi pentru consolidarea frontierei SUA cu Mexicul în faţa migraţiei ilegale este „născut-mort”, relatează France Presse, potrivit Agerpres. 

Declaraţia vine în contextul în care, potrivit presei americane, fostul preşedinte republican Donald Trump, care urmăreşte să revină la Casa Albă, face presiuni asupra congresmenilor republicani pentru a bloca cererile bugetare formulate de rivalul său, preşedintele democrat Joe Biden.

Acesta din urmă a cerut noi fonduri în valoare de 61,4 miliarde de dolari pentru a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia, demers blocat în Congres de republicani, care îi cer preşedintelui democrat măsuri ferme împotriva migraţiei ilegale la frontiera cu Mexic în schimbul autorizării acestor fonduri, pe care Biden le-a inclus într-un pachet mai larg de circa 100 de miliarde de dolari cu fonduri cu diverse destinaţii, inclusiv susţinerea Israelului şi consolidarea frontierei cu Mexic, pe unde vin migranţii ilegali.

Dar, potrivit lui Mike Johnson, democraţii doresc ca fondurile din acest pachet destinate frontierei cu Mexic să fie folosite mai degrabă pentru a gestiona sosirea migranţilor, nu pentru a descuraja acest aflux. Singura soluţie acceptabilă pentru republicani este restabilirea politicilor anti-migraţie stabilite de Trump, insistă preşedintele Camerei Reprezentanţilor, majoritar republicană, idee respinsă însă de democraţi, majoritari în Senat şi care încearcă să promoveze în această cameră o soluţie legislativă conformă poziţiei preşedintelui Biden.

În aceste condiţii, „dacă zvonurile despre conţinutul unui proiect de lege (dezbătut în prezent în Senat) sunt adevărate, acesta este născut-mort chiar înainte să ajungă în Camera Reprezentanţilor”, a indicat Mike Johnson.

Ultimul pachet de ajutor militar american pentru Ucraina a fost anunţat pe 27 decembrie, iar Casa Albă a avertizat în mod repetat că, fără aprobarea de noi fonduri în Congres, Washingtonul nu va mai putea oferi Kievului alte ajutoare de acest fel.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Partenerii noștri