Live

Şeful biroului Interpol Moldova a fost arestat pentru 30 de zile în scandalul ștergerii datelor fugarilor urmăriți internațional

Data publicării:
Foto: Profimedia

Şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Valentin Ţentiu, suspect în dosarul privind manipularea notificărilor de alertă roşie şi a altor date Interpol, a fost preventiv pentru 30 de zile, au decis joi magistraţii Judecătoriei Chişinău, potrivit News.ro.

Avocatul şefului biroului Interpol de la Chişinău a declarat că va ataca hotărârea la Curtea de Apel, relatează TV8.md.

Cu siguranţă vom folosi căile legale de contestare prevăzute de procedura penală”, a spus apărătorul şefului Interpol de la Chişinău, precizând că Ţentiu pledează nevinovat.

Poliţia din Republica Moldova, ajutată de colegi francezi şi americani, a efectuat marţi percheziții la zeci de adrese, în cadrul unei anchete privind un presupus complot pentru a bloca acţiunile Interpolului împotriva infractorilor fugari.

Veronica Dragalin, procurorul-şef anticorupţie al Republicii Moldova, a declarat într-o conferinţă de presă că operaţiunea a fost lansată pe baza informaţiilor furnizate luna trecută de procurorul financiar al Franţei, care a acţionat la cererea Interpol. FBI a fost, de asemenea, implicat în această anchetă, la fel ca şi oficialii britanici, a spus ea.

Suspecții sunt acuzați că „au plătit diverși intermediari și persoane publice din Republica Moldova pentru a-i informa pe infractori că apar în sistemul de alerte Red Notice (al Interpolului)”, după cum a declarat șefa Procuraturii Anticorupție din Republica Moldova. Sumele de bani sunt de ordinul „milioanelor de euro”.

Suspecții încercau nu doar simpla informare a persoanelor aflate pe lista de alerte „Red Notice”, ci vizau inclusiv ștergerea informațiilor despre aceștia din baza de date a Interpolului.

Au fost percheziţionate 33 de locaţii, a spus Dragalin, au fost confiscate echipamente digitale şi patru persoane au fost reţinute pentru 72 de ore. Ulterior, miercuri, a fost reţinută şi o a cincea persoană. Potrivit NewsMaker, în afară de Ţentiu, care joi a fost adus în faţa magistraţilor, toate celelalte patru persoane au fost eliberate.

Procurorul-şef anticorupţie spune că dovezile din cadrul anchetei au arătat că grupări criminale care cu legături în Rusia, Ucraina şi alte ţări ar fi mituit persoane pentru a le ajuta să elimine unele „alerte roşii” din baza de date a Interpol. Astfel, persoane date în urmărire de Interpol au putut obţine azil sau statut de refugiat în Republica Moldova, pentru că alertele emise de Interpol se radiau, iar cei daţi în urmărire internaţională puteau intra în Republica Moldova. Ulterior, acestora li se conferea statut de refugiat sau azilant politic.

Pe lista bănuiţilor în dosarul schemei de corupţie din Republica Moldova ar fi şi şeful Inspectoratului General pentru Migraţie, Mihai Vodă, potrivit unor surse de la Chişinău. De asemenea, ar mai fi vorba de un avocat cunoscut, Oleg Mîţă, şi de un fost ministru al justiţiei, Vitalie Pîrlog.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Nicuşor Dan: Statul funcţionează cu mari deficienţe în multe zone, există şi multă corupţie

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

De ce îi amenință Xi Jinping pe propriii săi aliați, după ce și-a eliminat rivalii din armată: „Să întoarcem cuțitul spre interior”

Partenerii noștri