Șefa unei agenții independente de presă din Belarus a dispărut fără urmă după ce poliția i-a percheziționat casa
Șefa unei publicații independente de știri din Belarus a dispărut fără urmă după ce poliția i-a perchiziționat locuința pe timpul nopții, a anunțat asociația reporterilor din Belarus, citată de Reuters.
Agenția de știri online BelaPAN nu a mai reușit să o contacteze pe Irina Levșina și nici pe unul dintre reporteri, Zahar Șerbakov după perchezițiile poliției bieloruse. Conform Reuters, oficialii bieloruși care s-au ocupat de percheziții nu au putut fi contactați.
Autoritățile de la Minsk au pornit, de mai mult timp, o campanie dură de represiune împotriva presei neafiliate regimului Lukașenko, organizațiilor pentru drepturile omului și împotriva liderilor protestelor anti-regim care au pornit din vara anului trecut, după fraudarea alegerilor prezidențiale.
Asociația reporterilor spune că cel puțin 30 de jurnaliști bieloruși sunt în închisoare și că poliția efectuează 50 de investigații împotriva altor oameni din presă. Reprimarea presei s-a accentuat în ultimele săptămâni cu percheziții și raiduri împotriva activiștilor, jurnaliștilor și ONG-urilor pe care regimul le acuză că „organizează proteste și jafuri”.
Dispariția Irinei Levșina vine după ce un alt șef de organizație anti-Lukașenko, refugiat în Ucraina, a murit în condiții misterioase la Kiev.
Aleksandr Lukașenko, considerat ultimul dictator al Europei, se află în centrul atenției internaționale de a anul trecut, după ce a fost declarat câștigător al unor alegeri prezidențiale fraudate grosolan și după ce a reprimat cu brutalitate protestele care au erupt în urma acestora.
Ulterior, Lukașenko a deturnat o cursă Ryanair pentru a aresta un disident și a forțat o sportivă de la Jocurile Olimpice să se întoarcă în țară pentru că îi criticase pe antrenori.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News