Live

"Seamănă cu imaginile cu cadavre în giulgiuri albe din Gaza". Zara retrage o campanie publicitară după un scandal de proporții

Data publicării:
Zara retrage o campanie publicitară după un scandal de proporții. FOTO: Profimedia Images

Zara a ajuns în centrul unui scandal de proporții din cauza unei campanii publicitare după ce au fost voci care au susținut că imaginile seamănă cu cele din Gaza, după atacul din 7 octombrie. După ce mai mulți activiști pro-palestinieni au făcut apel pentru boicotarea retailerului, compania a retras această campanie, scrie BBC.

Autoritatea pentru Standarde de Publicitate (ASA) a declarat că a primit 50 de plângeri cu privire la campania numită „The Jacket”. Într-una dintre imagini apare un model purtând un manechin învelit în alb, în alta un bust stă pe podea, iar alta prezintă un manechin fără braţe.

Utilizatori ai rețelelor sociale au criticat imaginile despre care au spus că sunt similare cu cele apărute din Gaza în urma bombardamentelor israeliene ca răzbunare pentru atacul din 7 octombrie al Hamas, când 1.200 de oameni au fost uciși. Criticii au spus că seamănă cu fotografii cu cadavrele în giulgiuri albe din Gaza.

Contul de Instagram al Zara a atras zeci de mii de comentarii postate despre fotografii, multe cu steaguri palestiniene, în timp ce ”#BoycottZara” a fost în tendinţe pe platforma de mesagerie X. Grupul Inditex, care deţine Zara, a declarat că schimbarea face parte din procedura normală de reîmprospătare a conţinutului. Nu a comentat apelurile de boicot, dar a spus că colecţia ”Atelier” a fost concepută în iulie, iar fotografiile au fost făcute în septembrie.

Fotografiile, care au apărut luni dimineaţă pe pagina principală a magazinului online Zara, nu mai erau vizibile pe site sau în aplicaţie după aceste reacții. Un magazin Zara din Spania a păstrat însă în vitrină câteva elemente de recuzită similare celor folosite în campanie.

Reacţia de pe internet evidenţiază o sensibilitate sporită cu care se confruntă brandurile internaţionale, pe măsură ce luptele în Gaza se intensifică şi apelurile pentru boicotarea companiilor cresc. Nu este prima dată când o campanie de publicitate a adus un brand de modă într-o controversă.

Grupul francez de lux Kering a înfiinţat anul trecut un departament de supraveghere după ce imaginile publicitare de la marca sa Balenciaga, cu copii, au stârnit o reacţie care a afectat vânzările.

Dolce & Gabbana a fost scos de pe site-urile de comerţ electronic din China în 2018, după o campanie care arăta modele care încearcă să mănânce mâncare tipic italiană cu beţişoare, imagini calificate drept rasiste de celebrităţile locale şi de reţelele sociale.

Anul trecut, Zara a fost criticată de palestinieni şi israelieni, după ce şeful francizei locale a retailerului din Israel a găzduit un eveniment de campanie pentru un politician ultranaţionalist.

 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mircea Scăunașu, Philip Morris România: „Suntem capabili să creăm în România produse la standarde internaționale”

Prețuri mai mari de Sărbători. Ce este „greedflation” sau inflația de lăcomie și la ce strategii de marketing apelează comercianții

54 de jurnalişti au fost ucişi în 2024, dintre care o treime în Fâşia Gaza (raport)

ONU cere un ajutor de 4 miliarde $ pentru palestinieni. „Amploarea masacrelor şi distrugerii din Fâşia Gaza sunt fără precedent”

Partenerii noștri