Live

Schimb de replici între Bogdan Aurescu și reprezentantul Rusiei la ONU, după acuzații că UE primește cereale la schimb pentru armament

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Foto: Profimedia Images

Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu a calificat afirmațiile Rusiei, conform cărora „Ucraina vinde grâne Occidentului în schimbul armelor”, drept „manipulări grosolane ale realității”. Aurescu a făcut declarația, joi, la ONU, după ce reprezentantul permanent al Rusiei, Vasili Nebenzia, a susținut că are suspiciuni că grânele din Ucraina sunt „pompate în hambarele țărilor europene la schimb pentru armele furnizate de Occident”.

„Avem niște suspiciuni rezonabile că cerealele nu merg spre nevoile Sudului global care trece prin foamete, ci este pompat în hambarele țărilor europene. Din ce înțelegem noi, Ucraina plătește pentru armele furnizate de Occident”, a susținut reprezentantul rus.

„În acest context, dorința oficialilor occidentali de a crește exporturile din Ucraina, sincer, ne ridică niște nedumeriri. Este clar că situația legată de foametea din Ucraina ar trebui trecută între paranteze.

Legat de acest lucru, ar trebui ca autoritățile de la Kiev să se gândească, dar există și o altă întrebare logică – unde merg aceste livrări și cum se relaționează ele cu lipsa de securitate alimentară din lume?

Din nou, aș vrea să-l întreb pe David Beasley (n. red. - director executiv la Programul Alimentar Global) dacă livrările umanitare de cereale din Ucraina au avut loc din februarie și până acum? Din câte știm noi, nu au mai fost livrate, dar dacă este să credem afirmațiile politicienilor occidentali și datele din media, ele sunt scoase din Ucraina în mod activ cu trenul și folosind vase pe Dunăre. Dar unde merg aceste grâne? Avem motive să suspectăm că sunt stocate în diferite țări europene și nu folosite pentru a-i hrăni pe cei înfometați din Sudul global.

Deci, așa cum înțelegem noi, Ucraina plătește pentru livrările de arme din Occident în acest fel. Ceva s-a întâmplat în istoria Ucrainei. În februarie 1918, conform unui acord al Radei Centrale, trupele austriece și germane au pătruns în teritoriul ucrainean, susținând că îl apară de Rusia sovietică. În schimbă, Kiev-ul s-a angajat să livreze alimente la Berlin și Viena. Ca rezultat, 37.000 de vagoane de provizii au fost exportate.

Aș fi recunoscător colegilor occidentali, înainte de toate Uniunii Europene și Statelor Unite, dacă ar putea să comenteze cu privire la aceste acorduri de grâne pentru arme, despre care vorbesc foarte mulți experți.

Dacă vor respinge public aceste susțineri și dacă pot explica, în același timp, cum ajută aceste livrări la securitatea alimentară globală”, a mai spus reprezentantul rus la ONU.

Replici la aceste afirmații făcute de Rusia au venit din partea ministrul român dar și din partea reprezentantului UE la ONU.

„Legat de acuzațiile Rusiei pe care tocmai ce le-am auzit în această sală, că există un așa zis «acord» între Occident și Ucraina pentru livrări de cereale în schimbul armamentului, dați-mi voie să vă amintesc că nu este prima oară când Rusia susține astfel de acuzații complet false. De exemplu, la 1 mai, Ministerul Apărării rus a afirmat că Ucraina exportă masiv cereale prin România la schimb pentru arme și muniții. Ministerul român al Apărării a respins rapid aceste afirmații ca fiind niște manipulări grosolane și false ale realității”, a spus Bogdan Aurescu.

La rândul său, reprezentantul european la ONU, Olaf Skoog, a calificat drept dezinformări afirmațiile diplomatului rus: „Ce am auzit astăzi de la Rusia, legat de faptul că Occidentul ar susține o schemă cereale-pentru-arme, este un alt element adăugat la o lungă listă a dezinformărilor”.

Statele Unite şi Rusia s-au acuzat reciproc, joi, la ONU, pentru agravarea situației alimentare din întreaga lume, Washington-ul cerând Moscovei să permită exporturile de cereale ucrainene blocate în porturile de la Marea Neagră.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri