Live

Galerie Foto Scene ireale cu Kim Jong Un în apă până la brâu. Dictatorul nord-coreean dă indicații oficialilor, care notează cu pixul în carnețel

Data publicării:
Kim Jong Un caută vinovați pentru inundațiile catastrofale. Dictatorul nord-coreean a vizitat terenurile agricole inundate din comitatului Anbyon din estul ţării. Foto: Profimedia Images

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a criticat gestionarea „iresponsabilă” de către guvernul său a inundaţiilor legate de recenta furtună Khanun, au informat marţi media de stat, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Filmările lor îl arată pe Kim într-un câmp de orez inundat din zona Nampho, în apă până la genunchi, dându-le instrucţiuni unor oficiali cu aspect sever şi care iau notiţe în timp ce stau la rândul lor în picioare în apă.

Daunele „nu au fost o calamitate din cauza dezastrelor naturale, ci un dezastru uman din cauza iresponsabilităţii (...) leneşilor”, a spus el, conform agenţiei oficiale de presă KCNA.

Potrivit KCNA, Kim „i-a criticat sever” pe oficialii guvernamentali, atacându-l în special pe prim-ministrul Kim Tok Hun. Acesta din urmă „a ocolit şantierul o dată sau de două ori cu atitudine de spectator”, a continuat agenţia.

Furtuna tropicală Khanun a trecut la începutul lunii august prin Coreea de Nord, o ţară vulnerabilă la inundaţii din cauza lipsei infrastructurii şi a defrişărilor.

Un chei avariat şi un sistem de drenaj inadecvat au favorizat inundarea a peste 560 de hectare de teren, inclusiv câmpuri de orez esenţiale, conform presei de stat nord-coreene. Potrivit KCNA, Kim a emis ordine de a-i „pedepsi sever” pe cei responsabili.

Vizitând terenurile agricole inundate din comitatului Anbyon din estul ţării, Kim a mustrat autorităţile locale încă de pe 14 august. Săptămâna trecută, el a lăudat armata pentru că a ajutat la salvarea recoltelor în provincia Kangwon. Premierul „a lăsat aproape în întregime munca de reconstrucţie în seama armatei”, a spus atunci Kim, potrivit KCNA.

O „remaniere semnificativă a guvernului nord-coreean pare inevitabilă”, a observat Cheong Seong-chang, cercetător la Institutul Sejong.

Consiliul de Securitate al ONU a acuzat săptămâna trecută Phenianul că investeşte foarte mult în programul său de arme nucleare, în timp ce populaţia nu are acces la produse de bază.

Ţara a fost lovită periodic de foamete în anii 1990, estimările variind între sute de mii şi milioane de victime.

Conform agenţiei de informaţii de la Seul, economia nord-coreeană se află într-un „cerc vicios”, cu o creştere negativă între 2020 şi 2022 şi un PIB care a scăzut cu 12% în 2022 faţă de 2016.

Informaţiile KCNA arată că problemele alimentare s-au înrăutăţit în ţară, a spus An Chan-il, un dezertor devenit cercetător care conduce Institutul Mondial pentru Studii despre Coreea de Nord.

„Trebuie găsit un ţap ispăşitor pentru mânia oamenilor înfometaţi”, a explicat el pentru AFP, apreciind că premierul va fi în curând demis sau chiar sancţionat.

Marţi, Coreea de Nord a informat Japonia despre planul său de a lansa un satelit în curând, denunţat imediat de Tokyo şi Seul.

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Război în Ucraina: Ajutorul acordat de Coreea de Nord Rusiei este o extindere periculoasă a conflictului, spun SUA și aliații

ISW: Nord-coreenii, rușii și cecenii nu pot coopera eficient din cauza barierei lingvistice. Cazuri în care aliații se împușcă între ei

Rusia şi Coreea de Nord au redeschis calea ferată dintre cele două țări, închisă în 2020. „În total, au fost doi pasageri ruşi”

Coreea de Nord afirmă că preşedintele sud-coreean este „şeful rebeliunii”, după tentativa eșuată de a impune legea marțială

Partenerii noștri