Live

Scandal în Spania, înainte de alegeri. Ce legături ascunse are principalul candidat la funcția de premier cu traficul de droguri

Data publicării:
În anii '90, Alberto Núñez Feijóo (dreapta) și Marcial Dorado, un cunoscut traficant de droguri din Galicia, au călătorit împreună în Ibiza, Insulele Canare, Portugalia și Andorra. Foto: Profimedia Images

Istoria controversată a relațiilor strânse dintre Alberto Núñez Feijóo, al cărui partid are cele mai mari șanse să câștige alegerile parlamentare din Spania, și un cunoscut traficant de droguri a ieșit din nou la lumină și amenință să îi încurce planurile liderului opoziției înainte de votul programat pentru duminică, scrie Politico.

Partidul Popular (PP) conservator al lui Feijóo va deveni cel mai mare grup din parlament după alegerile din 23 iulie, dacă sondajele se vor dovedi corecte – un rezultat care ar marca o schimbare drastică de direcție în politica Spaniei după cei cinci ani în care socialiștii lui Pedro Sánchez au condus țara.

Dar, la un miting organizat la Madrid duminica precedentă, candidatul de extremă stânga Yolanda Díaz a amintit despre prietenia din anii '90 și începutul anilor 2000 dintre Feijóo și traficantul de droguri galician Marcial Dorado, vinovat și de spălare de bani.

„Feijóo are o prietenie intimă cu unul dintre cei mai mari traficanți de droguri din lume”, a spus Díaz, care l-a provocat pe liderul Partidului Popular să participe la o viitoare dezbatere în care „să le spună spaniolilor despre relația lui cu traficul de droguri”.

Alberto Níñez Feijóo (centru), principalul candidat la funcția de premier al Spaniei. Conform sondajelor, partidul său, Partidul Popular, are 5 procente în fața partidului actualului prim-ministru, Pedro Sanchez. Foto: Profimedia Images

„Ar fi grozav dacă el ar explica relația lui cu Marcial Dorado generației pierdute de tineri care au murit din cauza drogurilor, mamelor dependenților [de droguri] care au ieșit în stradă să lupte împotriva traficului de droguri”.

Dorado a fost găsit vinovat de traficarea a șase tone de cocaină în 2009, fiind condamnat în 2015 și pentru spălare de bani. Legăturile lui Feijóo cu Dorado sunt o sursă bine-cunoscută de controverse care continuă să fie aduse în discuție în Spania.

După ani de speculații despre relația celor doi, ziarul spaniol El Pais a expus pentru prima dată legăturile politicianului cu traficanții de droguri în 2013, atunci când a publicat o serie de fotografii în care Feijóo apare la bustul gol alături de Dorado pe iahtul acestuia.

Pozele au fost făcute în 1995, pe când politicianul era membru al guvernului regional al Galiciei, și îl arată pe Feijóo stând de vorbă cu Dorado în timp ce iahtul traficantului de droguri părăsea portul orașului Vigo de pe coasta de nord-vest a Spaniei. Apropierea dintre cei doi este una surprinzătoare pentru un om care avea mai apoi să fie chemat la Madrid pentru a face parte din guvernul conservator al premierului José María Aznar.

Prietenia dintre Feijóo și traficantul de droguri galician Marcial Dorado (stânga), vinovat și de spălare de bani, s-a întins pe perioada anilor '90 și a începutului anilor 2000. Foto: Profimedia Images

Cu toate că fuseseră făcute cu 10 ani în urmă la acea vreme, pozele au devenit o problemă majoră pentru Feijóo, care devenise între timp președintele regiunii Galicia.

Feijóo a spus inițial că nu îl cunoștea foarte bine pe Dorado, dar publicațiile spaniole au arătat că legăturile dintre cei doi erau mult mai strânse decât a pretins politicianul. În anii '90, cei doi au călătorit împreună în Ibiza, Insulele Canare, Portugalia și Andorra, un loc propice pentru operațiunile de spălare de bani.

„Este greu de crezut că nu știa cel puțin despre reputația lui de contrabandist”, a spus jurnalistul Javier Romero, specializat în subiectul traficului de droguri, care scrie pentru cotidianul La Voz de Galicia. „În 1995, Dorado era un om aflat într-o poziție foarte bună cu mai multe afaceri legitime, dar și cu o avere – vile, iahturi – care nu corespundea cu venitul său și care ar fi fost greu de ignorat.”

El Pais a expus pentru prima dată legăturile politicianului cu traficantul de droguri în 2013, atunci când a publicat o serie de fotografii în care Feijóo apare la bustul gol alături de Dorado pe iahtul acestuia. Foto: Profimedia Images

În Spania se vorbea de mulți ani ca Feijóo să îl înlocuiască pe premierul Mariano Rajoy, dar afacerile sale cu Dorado au devenit un mare obstacol pentru liderul PP, potrivit jurnalistului.

Cu doar câteva zile rămase până la votul de duminică, PP conduce în sondaje, dar socialiștii lui Sánchez par să fie la doar cinci procente în spate.

Niciunul dintre partide nu va obține, cel mai probabil, o majoritate absolută, ceea ce înseamnă că oricine va câștiga va fi nevoit să formeze o coaliție de guvernare. Este de așteptat ca PP să se alieze cu partidul de extremă dreapta Vox, în timp ce Sánchez va căuta sprijinul partidului de extremă stânga a lui Díaz, Sumar.

Începând cu mijlocul anilor 2000, pozele au devenit o problemă majoră pentru Feijóo, care devenise între timp președintele regiunii Galicia, cu toate că fuseseră făcute cu 10 ani în urmă la acea vreme. Foto: Profimedia Images

„Este ciudat că legătura dintre cei doi bărbați nu a făcut niciodată subiectul unei investigații a poliției – nimeni nu s-a uitat cu atenție asupra ei – dar o discutăm de fiecare dată când e timpul să votăm”, a spus Romero.

„Este ea o grenadă utilă pe care să o arunci în adversarul politic?” a întrebat retoric jurnalistul spaniol. „Este șocantă, cu siguranță, dar nu sunt sigur că prea multor oameni le va păsa de o poză făcută acum 30 de ani”.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Acord pentru reducerea programului de muncă în Spania. Câte ore pe săptămână ar putea lucra spaniolii 

O mașină Google Maps a surprins un detaliu esențial în cazul unei persoane dispărute din Spania

Nicușor Dan: „Ieșirea unui partid din coaliție ne-ar lăsa cu un sprijin parlamentar șubred”. Ce spune primarul despre Călin Georgescu

Fondatorul lanțului de modă Mango a murit după ce-a căzut de pe o stâncă. Miliardarul Isak Andic avea 71 de ani

Partenerii noștri