Live

„Salt în necunoscut”. Presa franceză: Franța intră într-o perioadă de instabilitate, după ce Macron pierde majoritatea absolută

Data publicării:
Președintele Emmanuel Macron pierde majoritatea în Parlament după turul al doilea al alegerilor legislative din 19 iunie 2022 Foto: Profimedia Images

Preşedintele Emmanuel Macron va conduce începând de luni o Franţă transformată, după alegerile legislative în urma cărora partidul său a pierdut majoritatea absolută în Adunarea Naţională, deschizând o perioadă de incertitudine şi instabilitate, relatează o analiză AFP, citată de Agerpres.

La mai puţin de două luni după realegerea lui Emmanuel Macron, votul francezilor în cel de-al doilea tur al alegerilor legislative îl privează pe preşedintele Republicii (Franceze) de control asupra Adunării Naţionale, rezumă în editorialul său publicaţia catolică La Croix.

Salt în necunoscut, titrează la rândul său în editorial cotidianul de dreapta Le Figaro. Franţa a votat şi l-a pedepsit pe Macron, potrivit publicaţiei germane Spiegel.

Coaliţia preşedintelui francez s-a clasat pe primul loc, însă fără majoritate absolută şi mai mulţi piloni ai guvernului condus de Elisabeth Borne, care au candidat și au fost înfrânţi.

Nicio formaţiune nu este în măsură să domine, în urma acestor alegeri marcate de o ascensiune a extremei drepte şi de confirmarea scindării peisajului politic al Franţei în trei blocuri: 

  • centrul în jurul coaliţiei Ensemble! a lui Emmanuel Macron;
  • o extremă dreapta întărită în jurul grupării politice a lui Marinei Le Pen;
  • O alianță ce pleacă de la extrema stângă până la socialişti (135 de deputaţi), condusă de Jean-Luc Melenchon și cunoscută ca NUPES, a devenit principala forţă de opoziţie în Franța.

Şi, între centru şi extrema dreapta se află dreapta clasică, Les Républicains (Republicanii, LR), slăbiţi, dar încă în picioare şi care se vor afla într-o poziţie de arbitru.

În mod concret, fie coaliţia Ensemble! a lui Emmanuel Macron încheie o înţelegere cu alte partide, asemenea acordurilor din guvernul Germaniei, fie negociază punctual, în funcţie de legile pe care vrea să le adopte, însă cu cât este mai mare numărul de deputaţi care lipsesc pentru a atinge majoritatea de 289, cu atât este mai dificil.

Însă unele voci ar putea îndemna la încheierea unui acord cu guvernul, cum este cea a fostului ministru de dreapta Jean-Francois Cope, care susţine că un pact de guvernare este vital între Macron şi LR pentru a lupta împotriva ascensiunii extremelor. O alianţă între deputaţii Ensemble! şi cei din LR ar permite formarea unei majorităţi absolute.

Această panoramă plasează Parlamentul în centrul jocului politic francez, o premieră în cea de-a V-a Republică, un regim prezidenţial creat de generalul De Gaulle în 1958 anume pentru a evita instabilitatea regimului parlamentar care era cea de-a IV-a Republică.

Franţa face un salt în necunoscutul politic. Seism în Adunarea Naţională: batalioane gălăgioase şi certăreţe se vor instala de o parte şi de alta a hemiciclului şi îl vor transforma într-un ceaun clocotind de pasiuni. Aceasta este fizionomia dezbaterii noastre democratice care va fi profund afectată, anticipează Le Figaro.

Preşedintele recent ales se confruntă acum cu incertitudinea privind alianţele pe care le va încheia pentru a face să fie adoptate reformele sale cheie în această vară, potrivit cotidianului britanic The Guardian.

Eşecul lui Emmanuel Macron inaugurează o configuraţie foarte conflictuală în Adunarea Naţională, prognozează la rândul său publicaţia spaniolă El Pais.

Pentru preşedintele Macron şi anturajul său, este necesar să se consolideze o forţă politică parlamentară, pentru a putea măcar spera să fie votate aceste texte legislative. 

„Palma” primită de Macron îi va „complica” președinția „într-un moment în care Europa se confruntă cu provocări fundamentale, produse de războiul din Ucraina”, scrie și The Washington Post.

Separat, The New York Times titrează că „pentru prima dată în douăzeci de ani, un președinte reales nu a reușit să obțină majoritatea absolută în Adunarea Națională”. Prin urmare, Emmanuel Macron ar trebui să poată obține să fie adoptate în continuare câteva proiecte de lege, dar partidul său, LREM, va fi mult mai dependent de aliații centriști, în special pentru a trece proiecte contestate, precum reforma pensiilor.

Emmanuel Macron a pierdut majoritatea în parlament și este acum prins și strâns într-un clește format din extrema stânga și extrema dreaptă, indică și cotidianul francez Libération.

Vom începe chiar de mâine (luni) să lucrăm pentru a construi o majoritate de acţiune, a declarat Elisabeth Borne duminică seara, estimând că nu există alternativă pentru o astfel de majoritate pentru a garanta stabilitatea. Va fi necesar să se ajungă la compromisurile potrivite”, a adăugat aceasta. 

Încă de duminică seara, toate partidele, de la stânga la extrema dreaptă şi-au proclamat "responsabilitatea", dând de înţeles că nu vor fi sistematic în opoziţie pentru a bloca guvernul, ci că sunt deschise să negocieze.

Mandatul pe cinci ani al deputaţilor francezi începe oficial miercuri.

Citește și: Roxana Mărăcineanu a fost învinsă de o fostă cameristă la alegerile legislative din Franța

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

Rusia încearcă să racoleze influenceri folosind tactici ca la alegerile din Moldova și România, acuză guvernul francez

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

Partenerii noștri