Live

Video Zeci de primari români au mers să discute „business” la Ambasada Rusiei. Fota: „Pentru ei, afacerile sunt mai importante decât țara”

Data actualizării: Data publicării:
Mai mulți primari și viceprimari au dat curs unei invitații de a avea o întâlnire cu ambasadorul Federației Ruse la București, Valeri Kuzmin Foto: Facebook Ambasada Rusiei la București

Mai mulți primari și viceprimari din toată țara s-au întâlnit la sfârșitul săptămânii trecute cu ambasadorul Federației Ruse în România, Valeri Kuzmin, care, în contextul tensiunilor de la granița Ucrainei, i-a chemat pentru a le vorbi despre „cooperare bilaterală”. Numai că, potrivit unui comunicat postat pe pagina de Facebook a Ambasadei, Valeri Kuzmin le-a cerut, între altele, edililor români să trateze „în mod critic acuzațiile mincinoase” ale jurnaliștilor la adresa Rusiei.

„Ambasadorul Rusiei i-a chemat pe reprezentanții cercurilor de afaceri din România să trateze în mod critic acuzațiile mincinoase, puse în circulație de mass-media de trend majoritar, mainstream, la adresa Rusiei despre unele intenții imaginare de a submina fundamentele democrației occidentale, și să abordeze procesul de stabilire a cooperării comerciale de pe pozițiile unui calcul pragmatic clar”, arată Ambasada Federației Ruse la București.

Simplul fapt că li se recomandă primarilor cum să citească presa, cum să citească știrile, cum să nu ia în calcul o serie întreagă de realități, mie îmi arată că acolo e ceva în neregulă. De ce acest sentiment de neregulă nu l-au avut și primarii noștri? Asta este marea întrebare”, a comentat, luni seara, la Digi24, Iulian Fota, directorul Institutului Diplomatic Român.

Gabriel Pleșa (USR), primarul municipiului Alba Iulia, este unul dintre participanții la eveniment și a declarat pentru G4Media că a primit invitația în urmă cu 10 zile, când „situația nu era atât de tensionată”. El a mai spus că la întâlnire s-a discutat despre colaborări economice, dar edilul și-a amintit și că la începutul evenimentului, ambasadorul rus a spus în alocuțiunea sa „ceva de genul că nu este o situație atât de tensionată pe cât este prezentată”.

Un alt primar care a participat la eveniment este cel al stațiunii Slănic Moldova, Gheorghe Baciu (PNL), care a declarat pentru Adevărul că a răspuns invitaţiei din dorinţa de a promova potenţialul turistic al zonei pe care o reprezintă. „Avem o relaţie tradiţională pe turism, de ani de zile, cu zona Crimeea, fiind interesaţi de apa noastră terapeutică. (...) Nimeni nu a comentat despre vreun subiect politic sau altceva în sală. Poate la cocktail, dar eu nu mai eram deja. Ambasadorul Kuzmin a fost acum doi ani la Slănic Moldova şi invitaţia a venit şi pe fondul cunoaşterii zonei noastre”, a explicat edilul.

Iulian Fota, directorul Institutului Diplomatic Român: Rusia câștigă puncte, marchează un obiectiv de imagine

„Pentru primarii ăștia, afacerile sunt mai importante decât țara”, a comentat la Digi24 Iulian Fota, directorul Institutului Diplomatic Român, întrebat ce fel de „business” ar putea face cu Rusia primăriile din România. „Din păcate, atitudinea asta am mai văzut-o și în anii trecuți”, a adăugat el.

„Pe plan local, e firesc să te preocupi de bunăstarea comunităților și să cauți oportunități de afaceri, dar nu în pofida propriei tale țări, nu în pofida politicii externe pe care autoritățile legitime ale statului au decis-o și nu împotriva evidențelor, pentru că povestea asta complicată cu Rusia nu e de ieri, de astăzi, puteau să fie și ei un pic racordați, informați sau măcar să fi avut acolo câțiva consilieri mai bine adaptați vremurilor, care să-i fi sfătuit că înainte de a face un pas ca acesta, poate că n-ar fi rău să se consulte cu autoritățile centrale, poate că e obligatoriu să întrebe și pe la Ministerul de Externe ce părere au, pentru a fi îndrumați”, a explicat Iulian Fota.

Din punctul său de vedere, ambasadorul Rusiei „și-a făcut treaba. N-avem ce să-i reproșăm. E plătit de țara domniei sale să-i promoveze interesele. A văzut o nișă, încearcă să o speculeze, dar întrebarea este de ce noi, românii, prezentăm astfel de fracturi interne către exterior”, a arătat Iulian Fota.

„Rusia câștigă puncte, marchează un obiectiv de imagine, această întâlnire poate fi utilizată în contextul intern al Rusiei, spunându-se: uite, de fapt, oamenii din România sunt de acord cu ce face Rusia, uite, am avut întâlniri de afaceri, ce bine au mers discuțiile, oamenii ăștia au venit în întâmpinare, deci dintr-o perspectivă rusească, lucrurile acestea vor fi astfel prezentate. În locul ambasadorului rus, și eu aș fi făcut la fel, pentru că înțeleg deplin misiunea și nevoia ambasadorului rus de a promova imaginea Rusiei aici”, a punctat directorul Institutului Diplomatic Român. „Ambasadorii au obligația păstrării, prezervării, îmbunătățirii imaginii țărilor lor. Din perspectiva Rusiei și a ambasadorului rus, acest demers este absolut normal, absolut firesc”, a subliniat Iulian Fota.

Iulian Fota: Primarii aceștia au tras preșul de sub picioarele instituțiilor statului român

Expertul spune că prin astfel de acțiuni este decredibilizată nu numai politica externă a României, ci și a Occidentului în general.

„Atunci când știi că politica țării tale e deja complicată, că e o perioadă de revendicări, că sunt o serie întreagă de supărări pe tine, inclusiv pentru faptul că ai aderat la NATO și la UE, de ce să vii în întâmpinarea acestor demersuri, care nu sunt plecate dintr-o intenție corectă, onestă, bună față de România?” se întreabă diplomatul român.

„Când știi că Rusia a fost supusă multiplelor critici, inclusiv în România, evident că te străduiești să îmbunătățești imaginea și să combați, să contracarezi acele narative care nu-ți convin. Nu am o problemă cu abordarea părții ruse. Problema mea este cu partea română, ce a înțeles ea din acest demers, de ce s-a angajat necondiționat într-un astfel de demers, mai ales când se știa foarte bine că la nivel internațional se pune problema sancționării Rusiei, se pune problema din nou a izolării Rusiei, în cazul în care Rusia utilizează forța militară. Deci, primarii ăștia n-au făcut altceva decât să tragă preșul de sub picioarele instituțiilor statului responsabile cu politica externă și inclusiv, dacă vreți, să sape și ei acolo, în meschinăria asta a lor, la credibilitatea politicii mai ample, occidentale, care, dacă nu e fermă și nu se bazează pe sprijin masiv popular, nu va avea succes în relația cu Rusia”, atrage atenția Iulian Fota.

„Au avut o abordare meschină, individuală, lipsită de considerație pentru politica mai mare, crezând că nu este și treaba lor, deși se înșală. Ca atare, în loc să-și ajute țara și în loc să facă ceva bun pentru țară, au făcut ceva care dezavantajează țara”, a conchis diplomatul. „Poate că la nivel mic, comunitățile alea vor avea niște avantaje dintr-o eventuală relație comercială cu Rusia - măcar de-ar merge și  de-ar funcționa, că nu e așa de simplu să faci afaceri cu rușii -, dar ne ajută să câștigăm la nivel local mic și să pierdem la nivel mare, ca țară?” se întreabă Iulian Fota.

 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fota: Dacă statele nemulțumite de împărțirea granițelor merg cu o agendă revizionistă la Casa Albă, lucrurile vor deveni complicate

Iulian Fota, fost consilier prezidențial, LIVE la Interviurile Digi24.ro

Iulian Fota, despre creșterea extremismului: Oamenii se tem. „Elitele politice au greșit”

Iulian Fota: Viitorul președinte va trebui să pregătească România pentru o agresiune militară. „Va fi responsabilitatea numărul 1”

Partenerii noștri