Live

Unul dintre suspecții de otrăvirea cu ceai cu poloniu a lui Aleksandr Litvinenko, opozantul lui Putin, a murit în spital, de COVID

Data actualizării: Data publicării:
Ultima fotografie cu Aleksandr Litvinenko, pe patul morții, în spital. Foto: Profimedia

Dmitri Kovtun, unul dintre cei doi ruşi acuzaţi de Marea Britanie de otrăvirea la Londra, în 2006, a fostului ofiţer al serviciilor secrete ruse FSB specializat în crima organizată, Aleksandr Litvinenko, a murit de COVID-19 într-un spital din Moscova, a anunţat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS.

„Dmitri Kovtun a murit astăzi (sâmbătă - n.r.) într-un spital din Moscova de COVID-19”, a anunţat o sursă apropiată lui Kovtun, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Litvinenko a murit la câteva săptămâni după ce a băut ceai verde cu poloniu radioactiv la Hotelul Millenium din Londra, unde se întâlnise cu Kovtun şi cu un alt suspect, Andrei Lugovoi.

Anchetatorii britanici au găsit urme de poloniu la toate locurile din Londra pe unde trecuseră cei doi suspecţi, inclusiv în birouri, hoteluri, avioane şi la stadionul echipei de fotbal Arsenal. Suspecţii au negat că l-ar fi otrăvit pe Litvinenko, iar Rusia a refuzat să-i extrădeze pentru a fi judecaţi.

Litvinenko, cetăţean britanic, devenise un opozant vocal al preşedintelui rus Vladimir Putin. De pe patul de moarte, fostul spion l-a acuzat pe Putin că a ordonat uciderea lui, însă Kremlinul a negat întotdeauna că a avut vreun rol.

Un judecător în cadrul anchetei britanice asupra acestui caz a concluzionat în 2016 că asasinarea lui Litvinenko a fost o operaţiune a FSB aprobată cel mai probabil de directorul de la acea vreme a instituţiei, Nikolai Patruşev, şi de Putin însuşi.

Iar în septembrie 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că otrăvirea cu poloniu a lui Litvinenko „este imputabilă Rusiei”.

TASS l-a citat pe Lugovoi, în prezent un membru proeminent al parlamentului rus, care a declarat că deplânge moartea „unui prieten apropiat şi credincios”.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Partenerii noștri