Live

Un adolescent rus a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru că s-a „antrenat pentru terorism” jucând Minecraft

Data actualizării: Data publicării:
Nikita Uvarov, în vârstă de 16 ani, a fost condamnat la cinci ani de închisoare de un tribunal militar din Siberia. Foto: Profimedia

Nikita Uvarov, în vârstă de 16 ani, a fost condamnat la cinci ani de închisoare de un tribunal militar din Siberia, după un proces fără public, pentru că s-a „antrenat pentru terorism” jucând Minecraft.

Adolescentul a încercat, în jocul pe computer, să arunce în aer o clădire virtuală a serviciilor secrete.

Alţi doi inculpaţi în acelaşi dosar au primit pedepse cu suspendare, deoarece au cooperat cu anchetatorii, a precizat avocatul Pavel Cikov pe contul său de Telegram.

Cei trei tineri au fost arestaţi în vara lui 2020 în oraşul siberian Kamsk pentru că au distribuit fluturaşi în sprijinul unui matematician şi militant anarhist din Moscova, care era judecat pentru vandalism.

Analizând telefoanele celor trei, anchetatorii au găsit discuţii despre planuri de a arunca în aer sediul virtual, din jocul Minecraft, al serviciului rus de securitate FSB. Jocul permite construcţia unor astfel de clădiri, iar mulţi utilizatori se inspiră din lumea reală, reproducând uneori oraşe întregi.

Anchetatorii susţin că cei trei suspecţi se pregăteau şi să producă bombe artizanale reale, pe care voiau să le detoneze în clădiri abandonate.

Adolescenţii au fost mai întâi urmăriţi pentru "apartenenţă la o organizaţie teroristă", însă s-a renunţat la acuzaţiile respective, din lipsă de dovezi.

La ultima şedinţă de judecată, Uvarov - care nu şi-a recunoscut vinovăţia - a denunţat "presiunile" făcute de autorităţi în timpul anchetei şi a negat că ar fi planificat vreun atentat. "Nu sunt terorist", a spus el. "Vreau doar să-mi închei studiile, să am o diplomă şi să plec departe ca să nu mai supăr pe nimeni din serviciile de informaţii", a mai fost el citat în publicaţia Novaia Gazeta, preluată de AFP și Agerpres.

Opoziţia din Rusia a criticat condamnarea minorului. Liubov Sobol, apropiată a opozantului Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare, a scris pe Twitter despre "sadicii care aruncă copii în închisori doar fiindcă s-au distrat într-un joc".

AFP reaminteşte că autorităţile ruse sunt deosebit de severe cu cei suspectaţi de pregătirea unor atentate teroriste sau a unor acte de vandalism. În 2020, şapte tineri militanţi anarhişti şi antifascişti au fost condamnaţi la pedepse de până la 18 ani de închisoare pentru activităţi considerate teroriste. Unii dintre ei au susţinut că anchetatorii i-au torturat, în special cu ajutorul unor electrozi, pentru a-i constrânge să îşi mărturisească vinovăţia.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Partenerii noștri