Statistici oficiale: Rusia a înregistrat o scădere record a populației
Populaţia Rusiei s-a diminuat cu peste 510.000 de persoane pe parcursul unui an, cea mai mare scădere de la mijlocul anilor 2000, potrivit unor statistici oficiale publicate joi, transmite Agerpres citând AFP.
Conform unor estimări preliminare, Rusia avea 146.238.185 de locuitori la 1 ianuarie 2021, a indicat agenţia de statistici Rosstat într-un comunicat.
Începând cu 1 ianuarie 2020, populaţia era estimată la 146.748.643 de persoane de către aceeaşi sursă. Prin urmare, ţara a pierdut peste 510.000 de locuitori pe parcursul unui an.
Aceasta este cea mai mare scădere din ultimii 15 ani. Între 2005 şi 2006, populaţia rusă a ajuns astfel de la 143,8 milioane de locuitori la 143,2 milioane.
La fel ca multe alte ţări, Rusia este afectată de numeroase decese cauzate de pandemia de coronavirus. Potrivit unor cifre oficiale publicate zilnic, Rusia a înregistrat până acum 71.651 de decese, a căror cauză principală este COVID-19, în urma efectuării autopsiei.
În acelaşi timp, Rusia a suferit un declin demografic aproape permanent de la căderea URSS, în 1991. Aceasta se poate explica în special printr-un nivel al natalităţii scăzut, o speranţă de viaţă de aproximativ 72 de ani, un sistem inegal de îngrijire şi valuri de emigrare.
Cu toate acestea, ţara a beneficiat de o creştere a populaţiei cu peste 2,5 milioane de locuitori după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea în 2014, notează AFP.
Editor : G.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News