Live

Rusia vrea să interzică o „mișcare separatistă” care nu există (The Moscow Times)

Data publicării:
Proteste anti-invazia din Ucraina, înăbușite în Rusia Foto: Profimedia Images

Rusia încearcă să declare ca extremistă și să interzică „Mișcarea Separatistă Antirusească”, scrie The Moscow Times, care observă că în Rusia nu există înscrisă o organizație cu această denumire.

Curtea Supremă din Rusia va lua în dezbatere pe 7 iunie cererea Ministerului Justiției de a declara extremistă mișcarea separatistă antirusească, al cărei scop ar fi de a „distruge unitatea multinațională și integritatea teritorială a Rusiei”.

Site-ul independent OVD-Info, care a relatat despre cererea ministerului justiției, scrie că nu a reușit să găsească o organizație oficială intitulată „Mișcarea Separatistă Antirusească”.

Observatorii au speculat că desemnarea „mișcării separatiste” ca fiind extremistă ar putea viza de fapt orice activiști anti-război sau a celor care militează pentru drepturile minorităților indigene.

Anul trecut, Procuratura generală a Rusiei a interzis mișcarea anti-imperială Liga Națiunilor Libere și Forumul Popoarelor Libere din post-Rusia, care milita pentru dezintegrarea Rusiei, ca organizații „indezirabile”.

Anterior, Curtea Supremă a interzis ca fiind extremiste „mișcarea publică internațională LGBT”, la fel de inexistentă, și „mișcarea Ya/My Furgal”, care îl susține pe fostul guvernator al regiunii Khabarovsk din Orientul Îndepărtat.

Interzicerea „mișcării LGBT” din noiembrie 2023 a dus la o represiune generală a manifestărilor publice ale identității și stilului de viață LGBTQ+, mai precizează The Moscow Times.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trupele lui Kim trimise în Rusia au suferit deja „câteva sute” de victime în luptele din Kursk (oficial american)

Dirijabile misterioase la granița NATO: Războiul ascuns din orașul care poate fi următoarea țintă a lui Putin

Avioanele de luptă NATO au interceptat săptămâna trecută de șapte ori aeronave rusești care încălcau spațiul aerian

Unul dintre cei mai mari producători de îmbrăcăminte din Rusia mută producția în Bangladesh și Vietnam

Partenerii noștri