Live

Rusia spune că vrea să se apropie de UE, dar își apără decizia de expulzare a diplomaților occidentali

Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov Foto: kremlin.ru

Rusia își apără decizia de a expulza diplomaţi europeni, dând în același timp asigurări că vrea să-şi „dezvolte” relaţiile cu Uniunea Europeană. Kremlinul dă de înțeles că și pe viitor va proceda la fel, în caz de „ingerinţă”, relatează AFP.

„Rusia a fost şi rămâne interesată de relansarea relaţiilor dintre Moscova şi Bruxelles”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Însă „expulzarea unor diplomaţi (...) este consecinţa unor acţiuni întreprinse de unele misiuni străine de la Moscova, în contextul unor tulburări ilegale. Rusia a demonstrat clar că nu intenţionează să tolereze asta”, a adăugat el.

Rusia i-a acuzat pe reprezentanţii diplomatici german, polonez şi suedez că au participat la o manifestaţie ilegală în sprijinul lui Aleksei Navalnîi, pentru a justifica expulzarea lor.

Peskov a spus că Rusia va acţiona „cu hotărâre” în caz de „ingerinţă”.

„Însă acest lucru nu înseamnă că vrem să ne îndepărtăm şi să ne agravăm şi mai tare relaţiile (...) Dimpotrivă, avem interesul să le dezvoltăm”, a spus el.

Expulzările anunţate vineri au fost văzute ca o sfidare în UE, pentru că ele au avut loc în ziua în care şeful diplomaţiei europene Joseph Borrell se afla în vizită la Moscova.

La întoarcerea din Rusia, Josep Borrell s-a declarat duminică extrem de îngrijorat de refuzul autorităţilor ruse de a lua parte la un dialog „mai constructiv” cu UE şi a făcut apel la liderii europeni „să tragă consecinţele”, care ar putea include un nou val de sancţiuni.

Ministerul rus de Externe s-a declarat luni „surprins” de afirmaţiile lui Borrell. Acesta s-a arătat, de altfel, mai conciliant la Moscova, dar asta a fost înainte ca Rusia să anunţe expulzarea unor diplomaţi europeni.

UE a cerut în multe rânduri eliberarea opozantului Aleksei Navalnîi, închis de la 17 ianuarie. UE a acuzat Moscova că refuză să ancheteze otrăvirea acestui adversar al Kremlinului şi a adoptat în replică sancţiuni împotriva unor înalţi oficiali ruşi.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum prezintă Kremlinul fuga lui Bashar al-Assad din Siria: „A demisionat din post” în urma unor negocieri cu beligeranţii

Cum a răspuns purtătorul de cuvânt al lui Putin, întrebat dacă Rusia va desfășura rachete hipersonice Oreșnik în Belarus

Kremlinul transmite că Putin este disponibil pentru negocieri de pace în Ucraina. „Este pregătit pentru contacte și negocieri”

Volodimir Zelenski denunță lipsa de reacție a liderilor G20 față de revizuirea doctrinei nucleare a Rusiei. Ce a spus Josep Borrell

Partenerii noștri