Live

Rusia investighează dacă serviciile de informații din Occident sau din Ucraina au fost implicate în rebeliunea Wagner

Data actualizării: Data publicării:
Mercenari Wagner plecând din Rostov (Rusia). Foto: Profimedia Images

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, luni, într-un interviu acordat postului rus de propagandă RT, că Serviciile Speciale ruse anchetează dacă servicii de informaţii din Occident au fost implicate în rebeliunea grupării paramilitare ruse Wagner de sâmbătă, transmite CNN.

Moscova acuză frecvent un amestec din străinătate în afacerile sale interne.

Lavrov a fost întrebat, într-o conferință de presă, dacă serviciile de informații occidentale sau din Ucraina au fost implicate în rebeliunea condusă de șeful Wagner, Evgheni Prigojin. El a spus că structurile abilitate din Rusia se ocupă de strângerea acestor informații.

Șeful MAE rus nu prezintă nicio dovadă prin care să susţină aceste acuzaţii. 

El nu oferă alte informaţii despre anchetă.

Şeful diplomaţiei ruse notează însă că ambasadorul Statelor Unite în Rusia a anunţat că Washingtonul „nu are nimic a face” cu insurecţia lui Prigojin. 

„Şi s-a subliniat în mod special: Statele Unite pornesc de la faptul că tot ceea ce se întâmplă este o afacere internă a Federaţiei Ruse”, declară el. 

CNN estimează că această înregistrare video a fost filmată duminică şi că a fost difuzată luni pe acest post controlat de către stat. 

Fondatorul Wagner Evgheni Prigojin a lansat o insurecţie armată vineri seara, pe care a oprit-o sâmbătă seara, în urma unui acord prin care se exilează în Belarus, potrivit Kremlinului.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Olaf Scholz şi Donald Trump sunt de acord că războiul din Ucraina durează „de prea mult timp”

Suspectul atentatului cu bombă în care a fost ucis generalul rus Igor Kirillov a fost inculpat și reținut. Acuzațiile împotriva sa

Partenerii noștri