Live

Moscova cere SUA să confirme unde se află spionul extras din Rusia, în cadrul unei operaţiuni complicate

Data publicării:

Rusia a cerut Statelor Unite, prin Interpol, să confirme unde se află Oleg Smolenkov, fost oficial la Kremlin despre care presa afirmă că a spionat în favoarea SUA şi a fost recuperat de americani, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a ministerului de externe de la Moscova, Maria Zaharova, a declarat joi că Rusia a deschis un dosar penal după dispariţia lui Smolenkov şi a familiei acestuia în iunie 2017, în timpul unei vacanţe în Muntenegru. Ea a adăugat că autorităţile ruse au aflat din presă că Smolenkov, soţia acestuia, Antonina, şi cei trei copii ai lor se află în Statele Unite.

Desigur că această informaţie trebuie verificată prin canalele corespunzătoare”, a precizat Zaharova.

Purtătoarea de cuvânt s-a referit la acest subiect după apariţia în presa americană a unor informaţii, confirmate de Reuters din două surse, potrivit cărora un informator al CIA (Agenţia Centrală de Informaţii) din cadrul guvernului rus a fost extras din Rusia şi adus în Statele Unite în 2017. Ziarul rus Kommersant susţine că ar putea fi vorba de Smolenkov.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin interzice adopțiile de copii ruși în țările care permit tranziția de gen

Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o momeală”

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Partenerii noștri