Live

Un avion rusesc de pasageri s-a prăbușit lângă Moscova. 71 de morți

Data actualizării: Data publicării:

Un avion cu 71 de oameni la bord s-a prăbuşit în apropiere de Moscova la scurt timp după ce decolase de pe aeroportul Domodedovo.

Aeronava, un Antonov AN 148 aparţinea companiei Saratov Airlines. Nu este clar ce s-a întâmplat. Ce se ştie este că avionul a dispărut de pe radare la câteva minute de la decolare când se afla deasupra localităţii Argunovo, de lângă Moscova.

Localnicii din sat au alertat serviciile de urgenţă. Ei au anunţat că au auzit un zgomot puternic şi au văzut un avion prăbuşindu-se. La bord se aflau 71 de oameni, 65 de pasageri şi 5 membri ai echipajului. Ei trebuiau să ajungă în localitatea Orsk, din apropierea granitei cu Kazahstanul.

Oficialii ruşi nu au anunţat nimic în ce priveşte soarta celor de la bord, o sursă a serviciilor de urgenţă a spus pentru presă că nu sunt şanse ca vreunul dintre ei să fi supravieţuit prăbuşirii.

Jurnaliștii ruși au aflat însă că unul dintre motoare ar fi explodat în zbor. Ipoteza este alimentată şi de faptul că pilotul ar fi raportat o defecţiune şi ar fi cerut permisiunea să aterizeze de urgenţă.

Citiți și:  Primele imagini de la locul prăbușirii avionului rusesc

În condiţiile în care la Moscova şi în vecinătatea ei continuă să ningă, presa rusă a transmis că echipele de urgenţă au ajuns cu greu la locul prăbuşirii, personalul fiind nevoit să parcurgă o anumită distanţă pe jos.

La 14 şi 20 de minute, avionul Antonov 148 al companiei Saratov Airlines decolase de pe aeroportul din Moscova spre Orsk, oraş aflat la peste 1.500 de kilometri la graniţa cu Kazahstan. La patru minute după plecare, aparatul de zbor s-a prăbuşit. Martorii spun că au văzut avionul în flăcări înainte să cadă.

Resturile avionului sunt împrăştiate pe cel puţin un kilometru.

Investigatorii au periat fiecare metru pătrat în căutarea indiciilor despre cauza tragediei aviatice. Au continuat munca şi când s-a întunecat, la lumina farurilor.

Anchetatorii vor verifica toate cauzele posibile ale prăbuşirii avionului, inclusiv condiţiile meteo, eroare umană, starea tehnică a aeronavei şi alte cauze posibile, a declarat o membră a comisiei de anchetă.

Avioanele de tipul celui prăbuşit sunt construite în Ucraina. De la primul zbor, în 2004, au avut loc cel puţin cinci incidente aviatice importante, din cauza unor defecţiuni la trenul de aterizare, la sistemul electric şi la direcţie, dar fără victime. Ultimul accident mortal de avion din Rusia a avut loc în decembrie 2016. 60 de oameni au murit atunci, inclusiv membri ai corului Armatei Roşii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un avion de vănătoare F-18 s-a prăbuşit în estul Spaniei. Pilotul nu a supravieţuit

Un Suhoi rusesc trece razant pe lângă un F-16 american în apropiere de Alaska. General SUA: O manevră „nesigură și neprofesională”

Un avion militar s-a prăbușit în Bulgaria. Cei doi piloți aflați la bord au murit

Un F-16 ucrainean s-a prăbușit. Pilotul, considerat a fi unul de elită, a murit „în timp ce respingea cel mai mare atac aerian”

Partenerii noștri